x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un interlop din Buzău și-a chemat prietenii pentru o petrecere de ziua lui. Petrecăreții au fost amendați cu suma totală de 188.000 de lei

Un interlop din Buzău și-a chemat prietenii pentru o petrecere de ziua lui. Petrecăreții au fost amendați cu suma totală de 188.000 de lei

13 Mai 2020   •   14:38
Un interlop din Buzău și-a chemat prietenii pentru o petrecere de ziua lui. Petrecăreții au fost amendați cu suma totală de 188.000 de lei
Sursa foto: Captură video

De ziua lui, un interlop din Vadu Pașii, Buzău, și-a chemat prieteni din mai multe județe pentru a-și serba aniversarea într-o fermă abandonată din Gherăseni. Convoiul de autoturisme a fost, însă, oprit de un filtru de poliție, iar cei 20 de bărbați au fost amendați pentru nerespectarea ordonanțelor militare.

Potrivit IPJ Buzău, poliţiştii rutieri au organizat duminică filtre în trafic pe principalele căi rutiere din localitate și pe DN2 E85 pentru depistarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care încalcă regulile de circulaţie.

Astfel, pe raza comunei Gherăseni au fost oprite în trafic șase autoturisme, în care se deplasau 20 de persoane. În urma verificărilor specifice, polițiștii au stabilit că persoanele sunt din județele Buzău, Ilfov, Galați, Brăila și Dolj.

Din verificări a reieșit că toate persoanele participaseră la o întâlnire comună, pe raza comunei unde au fost depistați, fără a respecta măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Covid-19.

Potrivit unor surse, cel care a sunat adunarea pentru petrecerea de la Gherăseni este ”Tyson” din Vadu Pașii, iar în jurul lui s-au mai aflat frații ”Geamănu” și Nichițelea, personaje care de-a lungul vremii au avut de-a face cu poliția pentru infracțiuni cu violență, transmite stiridebuzau.ro.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, în cazul unui șofer de 33 de ani, din Pârscov, fiind indicat consumul de substanțe psihotrope. În cazul acestuia a fost întocmit dosar penal.

În total, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru limitare răspândirii infecției cu COVID-19, în valoare de 188.000 de lei.  

×