x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un italian căutat pentru infracţiuni economice a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni

Un italian căutat pentru infracţiuni economice a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni

04 Sep 2012   •   17:25
Un italian căutat pentru infracţiuni economice a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni

Un italian cautat de autoritatile din tara sa pentru infractiuni economico-financiare, despre care, potrivit presei italiene, se banuieste ca ar avea legaturi cu serviciile secrete din Israel si SUA, a fost retinut, marti dupa-amiaza, pe Aeroportul Otopeni, de catre politistii de frontiera.

Elio Ciolini, in varsta de 66 de ani, a fost legitimat dupa ce a coborat dintr-un avion care venea din orasul elvetian Zürich si s-a constatat ca avea acte false.

El a fost retinut de politistii de frontiera de la aeroport, in jurul orei 17.00, intrucat este cautat de autoritatile italiene pentru infractiuni economico-financiare.

Nascut la Florenta pe 18 august 1946, Elio Ciolini a fost arestat in mai multe randuri pentru inselaciuni, fraude, emiterea de titluri de obligatiuni false si incalcarea termenilor eliberarii conditionate, potrivit presei italiene.

Personajul este unul controversat si misterios in Italia, fiind suspectat de legaturi stranse cu Serviciul israelian de informatii externe (Mossad) si cu serviciile secrete americane. De altfel, de multe ori, el si-a asumat o identitate falsa, conform presei din Italia.

Ciolini a oferit de multe ori informatii autoritatilor italiene, in special in cazul atentatelor mafiote comise in Italia in august 1980. In ultimii ani, a fost cercetat pentru emiterea de titluri de obligatiuni false italiene, precum si intr-un caz de inselaciune si santaj, a mai relatat presa italiana.

×