x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un mare muzician a murit din cauza COVID-19. Avea doar 52 de ani

Un mare muzician a murit din cauza COVID-19. Avea doar 52 de ani

02 Apr 2020   •   14:38
Un mare muzician a murit din cauza COVID-19. Avea doar 52 de ani
       
Muzicianul american Adam Schlesinger, premiat cu Grammy şi Emmy, a murit, miercuri, din cauza infecţiei cu noul coronavirus, la vârsta de 52 de ani.

Muzicianul Adam Schlesinger, fondator al trupei Fountains of Wayne, a murit la vârsta de 52 de ani într-un spital din New York.

Schlesinger a fost nominalizat de zece ori la premiile Emmy, pentru cântece amuzante compuse pentru mai multe show-uri TV. A primit trei astfel de trofee, dintre care unul pentru muzica show-ului TV „Crazy Ex Girlfriend”. De asemenea, a fost nominalizat la Oscar pentru tema muzicală a filmului „That Thing You Do”, din 1997, scris şi regizat de Tom Hanks.

De altfel, Hanks, care a fost infectat cu noul coronavirus, dar s-a vindecat, i-a adus un omagiu pe Twitter. Stephen King, Fran Drescher şi multe alte vedete şi-au exprimat regretul după ce au aflat despre decesul muzicianului.

Schlesinger a fost fondator al trupei Fountains of Wayne, cunoscută pentru piese care îmbinau pop şi rock punk, precum „Radiation Vibe” şi „Stacy’s Mom”, aceasta din urmă fiind nominalizată la premiile Grammy.

În 2009 a primit premiul Grammy pentru cel mai bun album de comedie, compus în colaborare cu David Javerbaum.

În ultimii ani ai vieţii, a colaborat cu actriţa Rachel Bloom la muzica serialului „Crazy Ex-Girlfriend”, de pe CW. Anul trecut, Schlesinger, Bloom şi Jack Dolgen au primit premiul Emmy pentru piesa „Antidepressants Are So Not A Big Deal”.

Recent, au murit mai multe vedete din cauza COVID-19, printre care muzicianul Alan Merrill şi actorul Mark Blum.

Sursa: Mediafax

 
 

×
Subiecte în articol: Adam Schlesinger