x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un medic a murit în spitalul în care lucra, la numai cateva minute după intrarea în tură

Un medic a murit în spitalul în care lucra, la numai cateva minute după intrarea în tură

11 Dec 2015   •   16:09
Un medic a murit în spitalul în care lucra, la numai cateva minute după intrarea în tură

Medicul Constantin Barbu, în vârstă de 57 de ani, de la Spitalul Municipal Adjud, judeţul Vrancea, a decedat - joi dimineaţă - la numai cateva minute după intrarea în tură.

Medicului i s-a făcut rău imediat după ce a intrat în cabinet, iar asistenta, realizând gravitatea situaţiei, şi-a alertat colegii, scrie ziaruldevrancea.ro.

Acesta a fost resuscitat aproximativ o oră, dar nu a răspuns masajului cardiac. Medicul lucra la Spitalul din Adjud ca medic specialist de medicină internă şi nu era cunoscut cu cu probleme cardiace.

Din primele informaţii, ar fi fost vorba de tulburări de ritm cardiac, fibrilaţie ventriculară sau posibil infarct miocardic. Constantin Barbu avea 57 de ani şi nu era în evidenţă cu probleme cardiace, deşi colegii spun că în ultimul timp ar fi început să acuze ceva probleme cu inima. Doctorul Barbu era medic specialist pe medicină internă, el însuşi trata pacienţi cu probleme cardiace şi cunoştea foarte bine asemenea patologii. Moartea sa neaşteptată a luat prin susprindere tot spitalul.

”Era un medic extraordinar, cu foarte mare experienţă, care îşi făcea treaba cu responsabilitate. Ne bazam pe dumnealui o perioadă foarte lungă de acum încolo. La noi a fost repartizat după ce s-a închis spitalul Mărăşeşti şi noi am fost foarte mulţumiţi că a venit aici”, ne-a declarat Florin Pădurariu, managerul spitalului din municipiul Adjud.


×
Subiecte în articol: medic deces spital adjud