x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un militar american s-a rănit în timpul manevrelor din Buzău

Un militar american s-a rănit în timpul manevrelor din Buzău

14 Iun 2019   •   10:41
Un militar american s-a rănit în timpul manevrelor din Buzău
Sursa foto: Spc. Craig Carter/Training Support Activity Europe

Un militar american în vârstă de 29 de ani, care participa la exercițiile militare NATO de la Boboc, a fost rănit în urma saltului cu parașuta. Se pare că acestuia i s-a deschis parașuta în ultimul momement și a avut o problemă la aterizare.

A fost preluat de medici și a fost transportat la Spitalul de Urgență din Buzău, unde i s-au făcut mai multe investigații medicale amănunțite. Din fericire, bărbatul e în afara oricărui pericol.

Mai mult pe ANTENA 3

×
Subiecte în articol: buzău