x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un nou director la CFR Călători, în locul fostului şef deranjat că a fost trezit din somn

Un nou director la CFR Călători, în locul fostului şef deranjat că a fost trezit din somn

25 Mar 2019   •   17:43
Un nou director la CFR Călători, în locul fostului şef deranjat că a fost trezit din somn
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Valentin Dorobanțu a fost numit în funcţia de director general al CFR Călători, funcţie pe care a mai deţinut-o, după ce în ultima perioadă a ocupat funcția de director general adjunct al CFR SA, responsabil cu investițiile, potrivit Club FeroviarValentin Dorobanțu a ocupat această funcție până în luna iunie a anului 2014, când și-a dat demisia din motive personale. Noul director este absolvent al Universității Politehnice București – Facultatea de Transporturi, master în Logistică Transporturi. Dorobanţu a absolvit și Academia de Studii Economice – Facultatea de Comerț. De-a lungul carierei, desfășurată în întregime în sistemul feroviar, Dorobanțu a ocupat mai multe posturi de conducere în cadrul CFR SA, Autoritatea Feroviară Română (AFER) și CFR Călători.

La plecarea sa de la conducerea CFR Călători, în 2014, societatea avea un parc activ de aproximativ 1.800 de vagoane. În momentul de față, după ce pe la conducerea societății s-au perindat Iosif Szentes și Leon Bărbulescu, parcul activ mai numără doar 797 de vagoane. După ce a părăsit CFR Călători, Valentin Dorobanțu a trecut în sectorul privat, dar tot în domeniul feroviar. Pentru câțiva ani, el a fost preşedintele Organizaţiei Patronale a Societăţilor Feroviare Private din România.

Sursa: Club Feroviar 

×
Subiecte în articol: CFR calatori