x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un nou protest este anunţat în Piaţa Victoriei

Un nou protest este anunţat în Piaţa Victoriei

11 Aug 2018   •   09:08
Un nou protest este anunţat în Piaţa Victoriei

Un nou protest este anunţat, pe Facebook, pentru sâmbătă, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, evenimentul fiind intitulat ”Nu plecăm până nu plecaţi!”

”PSD-ALDE a arătat aseară că legitimitatea lor se impune prin violenţă asupra cetăţenilor. Pentru că vrem să ne exprimăm liber, pentru că vrem să fim auziţi şi pentru că vrem să rămânem liberi, ne vedem din nou în Piaţa Victoriei. Nu ne intimidaţi, nu ne este frică, puterea suntem noi! Plecaţi până nu omorâţi pe cineva!”, scriu organizatorii evenimentului.

 

Zeci de mii de persoane au participat, vineri, în Piaţa Victoriei, la mitingul diasporei, pe parcursul căruia au existat mai multe incidente între protestatari şi jandarmi, care au culminat cu evacuarea în forţă a pieţei.

×
Subiecte în articol: proteste