x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un poliţist de la Rutieră e acuzat că a primit 1.000 lei mită pentru a nu suspenda permisul unui şofer

Un poliţist de la Rutieră e acuzat că a primit 1.000 lei mită pentru a nu suspenda permisul unui şofer

28 Sep 2018   •   15:39
Un poliţist de la Rutieră e acuzat că a primit 1.000 lei mită pentru a nu suspenda permisul unui şofer

Un poliţist de la Brigada Rutieră este cercetat de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, el fiind acuzat că a cerut şi primit suma de 1.000 de lei pentru a nu suspenda permisul unui şofer implicat într-un accident auto. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, inculpatul a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. 

Joi după-amiază, agentul de poliţie, având spre soluţionare o sesizare cu privire la un accident de circulaţie, formulată de una dintre persoanele implicate în evenimentul rutier, a pretins suma de 1.000 de lei, pe care a primit-o în aceeaşi zi, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu-i reţine permisul de conducere martorului denunţător. Dosarul penal a fost constituit ca urmare a unei sesizări la Call Center Anticorupţie 0.800.806.806, spun procurorii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: mita politist rutiera