x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un român rezident în Italia a fost rănit în urma exploziei de la Bologna

Un român rezident în Italia a fost rănit în urma exploziei de la Bologna

07 Aug 2018   •   14:48
Un român rezident în Italia a fost rănit în urma exploziei de la Bologna

Un cetăţean român rezident în Italia a fost rănit uşor în urma exploziei ce a avut loc, luni, în apropierea aeroportului din Bologna, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis, marţi, AGERPRES.

Imediat după semnalarea accidentului, o echipă a oficiului consular s-a deplasat la faţa locului, arată MAE. Potrivit informaţiilor preliminare furnizate de către autorităţile italiene şi confirmate ulterior de către personalul consular, şoferul unui TIR staţionat în coloana de autovehicule lovită de autocisternă este cetăţean român rezident în Italia.

Acesta a reuşit să se salveze, părăsind rapid cabina autocamionului pe care îl conducea, astfel încât nu a suferit decât leziuni superficiale. După primirea îngrijirilor medicale necesare, cetăţeanul român a fost externat din spitalul unde fusese transportat, rămânând în contact cu reprezentanţii oficiului consular.

Până la momentul actual, autorităţile italiene nu au notificat consulatului alte cazuri de cetăţeni români afectaţi de explozia provocată în urma accidentului, iar la nivelul oficiului consular nu s-au înregistrat solicitări de asistenţă consulară, mai arată MAE.

Ministerul menţionează că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatul General al
României la Bologna: +39 051 5872120; +39 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor
Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, sau la numărul de urgenţă al oficiului
consular: +39 349 1178220.
 AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

×
Subiecte în articol: explozia la bologna