x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un român şi bicicleta lui, pe Drumul Mătăsii

Un român şi bicicleta lui, pe Drumul Mătăsii

20 Feb 2014   •   12:04
Un român şi bicicleta lui, pe Drumul Mătăsii

Un tânăr de 30 de ani va pleca sâmbătă din Bucureşti pe bicicleta sa cu care va parcurge în total aproape 15.000 de km, cu destinaţia Kârgâstan, unde vrea să escaladeze vârful muntos Khan Tengri cu înălţimea de 7.000 de metri.

Radu Diaconescu, de profesie inginer-programator, va pleca pe bicicletă de la uşa apartamentului din Bucureşti şi va parcurge peste 7.000 de km până aproape de graniţa dintre Kârgâzstan şi China, urmând în mare parte Drumul Mătăsii, după care va merge pe jos mai mult de două săptămâni până în tabăra de bază de unde va începe 'asaltul' vârful Khan Tengri.

Totul se va face prin forţe proprii, fără a folosi vreun mijloc de transport motorizat şi nu va avea echipă de suport care să-l salveze în caz de pericol. Echipamentul de care are nevoie pentru a dormi, a-şi găti şi a se apăra de capriciile vremii se va afla în suporturile de bagaje de pe bicicleta sa.

El spune că ideea i-a venit citind cărţile altor oameni care au călătorit în toate colţurile lumii, pe motocicletă, pe bicicletă sau pe jos, însă dorinţa de a ieşi din cotidian a încolţit de foarte mult timp, ca o reacţie la programul fix, de birou.

Pentru a avea timp de această aventură pe care o estimează la circa nouă luni, Radu şi-a dat demisia din funcţia de programator bine plătită de la o firmă din Germania, unde a lucrat în ultimul an.

'Îmi place să merg pe bicicletă, îmi place alpinismul, îmi place drumeţia, acum am ocazia acum să le îmbin pe toate trei', a declarat Radu Diaconescu, citat de Agerpres.

El face drumeţii pe munte de la vârsta de 19 ani, ulterior a descoperit alpinismul, schiul, mountain bike-ul, alergarea pe munte, concursurile montane.

În ultimii cinci ani a visat la o călătorie în stepele nesfârşite ale Mongoliei şi a început să se intereseze de cicloturism, adică de călătoria cu bicicleta prin lume, care spune că oferă o cu totul altă libertate decât mersul cu trenul sau cu avionul şi un sentiment de satisfacţie pentru că ai muncit pentru a vedea acele locuri. 

×