x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un singur epidemiolog la Institutul „Marius Nasta”. Cazurile de COVID s-au triplat

Un singur epidemiolog la Institutul „Marius Nasta”. Cazurile de COVID s-au triplat

31 Iul 2020   •   17:37
Un singur epidemiolog la Institutul „Marius Nasta”. Cazurile de COVID s-au triplat

Institutul „Marius Nasta” din Capitală are un singur medic epidemiolog, iar numărul cazurilor în Terapie Intensivă şi de pacienţi infectaţi cu Sars-CoV-2 s-a triplat față de săptămâna trecută.

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, susține că presiunea pe compartimentul COVID este destul de mare.

„Este un deficit de personal dacă vorbim de secţia ATI. În Institut avem un singur epidemiolog, ar fi foarte bine să fie mai mulţi, e nevoie tot mai multă de prezenţa acestor specialişti care pot să ordoneze şi să ajute întregul circuit al pacientului”, a spus Mahler.

La rândul său, preşedintele Comisiei de ATI din Ministerul Sănătăţii, Dorel Săndesc, a declarat că la ATI nu există niciun caz programat, toate sunt mari urgenţe, pacienţi în suferinţă majoră, aflaţi în pericol de moarte şi care trebuie internaţi „atunci când necazul vine”.

În Capitală sunt, în total, 45 de unităţi sanitare, iar în multe dintre ele există capacitate ATI, cu ajutorul căreia s-ar putea degreva măcar o parte din activitatea intensă din cele şase spitale din linia 1, 2 şi suport Covid din Capitală.

(sursa: Mediafax)

×