x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un suporter paşnic: "Agitatori au fost liderii unor facţiuni, aceiaşi care iau bani de la conducătorii cluburilor pentru a striga sau nu anumite scandări"

Un suporter paşnic: "Agitatori au fost liderii unor facţiuni, aceiaşi care iau bani de la conducătorii cluburilor pentru a striga sau nu anumite scandări"

17 Ian 2012   •   08:19
Un suporter paşnic: "Agitatori au fost liderii unor facţiuni, aceiaşi care iau bani de la conducătorii cluburilor pentru a striga sau nu anumite scandări"

Participarea galeriilor de fotbal la protestele din Piata Universitatii este subiectul unui mesaj primit pe adresa redactiei. "Dupa trei zile de protestat la Universitate, cred ca mi-am facut o imagine corecta a ceea ce se intampla acolo, mai exact in ceea ce priveste problema suporterilor", spune autorul scrisorii.

"Eu sunt un suporter infocat al unei echipe de fotbal, nu conteaza care. Merg pe stadion la toate meciurile de pe teren propriu ale echipei mele favorite, si la destul de multe deplasari, dar desi de multe ori stau chiar in peluza cu galeria, nu pot sa spun ca fac parte din galerie daca prin galerie intelegem un grup organizat de suporteri. Pur si simplu ma duc si cant si incurajez echipa. Deseori merg la tribuna 2, deci nu sunt strans legat de galerie. Prin faptul ca sunt printre ei, ii si cunosc. Chiar si pe unii de la echipele rivale. Ii cunosc doar din vedere, iar pe cei care ies in evidenta ii stiu dupa porecle sau nume. Dar atat. Nu am alte legaturi cu acestia.

Oameni din galeriile echipelor din Bucuresti si Ploiesti au participat la proteste si sambata, si duminica, si luni. Luni au fost cam jumatate dintre cei pe care i-am vazut sambata si duminica, dar au fost. Din cate cunosc eu, si din discutiile cu alti prieteni care ii cunosc pe acesti ultrasi, ei nu au venit la proteste cu scopul de a creea scandal, cel putin vineri si sambata. La proteste nu a venit galeria X sau factiunea Y, au venit grupuri de prieteni, cetateni ai Romaniei care intamplator fac parte si din aceste factiuni, si care devin huligani in anumite imprejurari.

Cunoscuta fiind rivalitatea huliganilor din aceste galerii cu jandarmii si predispozitia acestora de a se incaiera cu jandarmii, duminica s-au introdus doar cativa agitatori care sa arunce niste "molotoave" si sa obtina cateva bastoane pe spatele unor ultrasi, astfel incat toti ceilalti huligani sa declanseze o bataie generala. Cine au fost agitatorii? o mica parte au fost altii decat ultrasii, pentru a se asigura ca totul decurge conform scenariului, si chiar pentru a porni unele acte huliganice, insa doar o mica parte pentru ca asa cum eu ii cunosc, si ei se cunosc intre ei, iar prea multi necunoscuti dornici de a se afirma prin acte huliganice de o gravitate mai mare decat cele cu care chiar si huliganii adevarati sun obisnuiti, ar fi atras suspiciuni. Cealalta parte a agitatorilor au fost unii dintre liderii de factiuni, aceiasi care iau bani de la conducatorii cluburilor pentru a striga sau a nu striga anumite scandari.

S-a profitat de prezenta lor caci huliganul ramane huligan si cand e cetatean, si s-au introdus acesti instigatori. Sambata, acesti huligani au protestat pasnic, de asemenea, si duminica scopul lor a fost de a protesta la fel ca sambata. O mare parte din acesti huligani au revenit luni si au protestat pasnic. Au existat si huligani care si-au dorit ca luni sa continue batalia. Probabil faptul ca, spre deosebire de duminica, huliganii au anuntat ca vin cu scop precis si pregatiti de batalie, i-a determinat pe jandarmi sa ia si acele masuri excesive de securitate si care au avut efect".


×