x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un turist accidentat în Parâng a fost salvat de salvamontiştii din Petroşani

Un turist accidentat în Parâng a fost salvat de salvamontiştii din Petroşani

02 Noi 2015   •   20:24
Un turist accidentat în Parâng a fost salvat de salvamontiştii din Petroşani

Un bărbat de 38 de ani, din Lupeni, a fost salvat, luni după amiază, din zona vârfului Parângul Mic, după ce a suferit o posibilă fractură în zona genunchiului de la piciorul stâng, întreaga operaţiune încheindu-se după circa trei ore.

Victima a avut în intenţie să străbată un traseu între vârfurile Parângul Mare (2.519 m) şi Parângul Mic (2.047m). În timp ce se îndrepta spre Parângul Mic a alunecat din neatenţie şi a căzut, fiindu-i aproape imposibil să-şi mai folosească piciorul stâng.

'Intervenţia salvamontiştilor s-a declanşat foarte repede pentru că o echipă a Salvamont Petroşani se afla în zona Parângul Mic şi astfel a reuşit să ajungă într-o jumătate de oră la locul incidentului', a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

După ce salvamontiştii i-au acordat primul ajutor, bărbatul a fost coborât până în staţiunea Parâng, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spitalul din Petroşani pentru îngrijiri medicale.

×
Subiecte în articol: parang turist accidentat salvamontisti