x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unde începe cerşetoria, încetează copilăria

Unde începe cerşetoria, încetează copilăria

de Carmen Anghel    |    18 Iul 2013   •   14:35
Unde începe cerşetoria, încetează copilăria
La Paris cerşesc 200 de copii din România. În România nu se ştie câţi copii cerşesc.

Sărăcia, şomajul părinţilor, lipsa educaţiei, provenienţa dintr-un mediu abuziv (violenţă în familie, divorţul părinţilor, părinţi plecaţi la muncă în străinătate, anturajul. Acestea sunt cauzele care conduc la practicarea cerşetoriei de către copii. Consecinţele - încap pe mâna traficanţilor de fiinţe umane, abandonează şcoala, consumă substanţe stupefiante, sunt supuşi abuzurilor fizice şi emoţionale, ajung să se implice în activităţi ilegale (prostituţie, vânzare de droguri).

Este un tablou înfricoşător, mai ales că în el apar copii.

Copii care cerşesc. O prezenţă zilnică în viaţa noastră. Ne-am obişnuit, ca şi când aceştia ar face parte din peisajul normal, urban. Uneori poate lăsăm un bănuţ în mânuţa întinsă. Uneori poate ne lăsăm impresionaţi de povestea spusă de ei. Alteori poate îi bruscăm, ne stropşim la ei.  Dar indiferent de povestea pe care o spun: că sunt orfani, că sunt şapte fraţi acasă, că nu au ce mânca, ei, copiii cerşetori, sunt nişte victime. Şi mai mari victime sunt  cei care cad pradă traficanţilor de fiinţe umane. Se ştie că sunt reţele care folosesc copii la cerşit, aici, în România şi în alte părţi ale lumii. Se ştie şi că există o localitate în ţară- Murgeni, din judeţul Vaslui, de unde mulţi copii sunt “plecaţi afară” la cerşit.

În România nu se ştie exact câţi copii cerşesc. S-a constatat, însă, fenomenul de creştere a numărului de copii ai străzii. Se vorbeşte de abdandon şcolar din ce în ce mai pronunţat. Şi se vorbeşte de o sărăcie din ce în ce mai cumplită.

Francezii, însă, au reuşit să facă statistici_ “În Paris şi în împrejurimi sunt 200 de copii proveniţi din România, care cerşesc”, declara ieri excelenţa sa ambasadorul Franţei la Bucureşti Philippe Gustin, la conferinţa de presă în cadrul căreia s-au dat rezultatele proiectului “Unde începe cerşetoria, s-a sfârşit copilăria”. “Un copil care cerşeşte este deja mult. 200 este enorm.” a concluzionat ambasadorul francez.

Asociaţia Telefonul Copilului, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au lucrat la acest proiect, urmărind identificarea principalelor  cauze ale cerşetoriei, precum şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la efectele negative  asociate unei astfel de practici în rândul copiilor. La analiza realizată în cadrul proiectului, prin intermediul chestionarelor, au participat 110 reprezentanţi ai instituţiilor şi comunităţilor locale, precum şi 600 de elevi, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.

Câteva date din acest studiu arată clar: copii nu sunt preveniţi de ceea ce li s-ar putea întâmpla dacă cerşesc. “Un diagnostic alarmant este lipsa de informare în rândul celor mici: mai puţin de jumătate dintre copiii chestionaţi au vorbit cu cineva despre minorii cerşetori şi riscurile la care aceştia se expun. Sărăcia este principalul factor declanşator, indicat de 85,4 la sută dintre adulţi, în decizia de a cerşi, iar influenţa familiei a fost indicată de către 40,6 la sută dintre adulţii chestionaţi ca fiind principala cauză a faptului că unii minori cerşesc sau prestează activităţi lucrative. Percepţia că familia influenţează decizia de a cerşi este şi mai puternică în rândul copiilor, 75,2 la sută ditnre ei considerând că  părinţii sunt cei care îi trimit pe copii să cerşească. Bilanţul acestui proiect confirmă disfuncţionalităţile existente la nivelul familiei în principal pe fondul sărăciei extreme” a declarat Cătălina Florea, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului. (116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului. Apelul este  gratuit).

Ce ar trebui să facă societatea? Ar trebui modificată legislaţia, ar trebui aplicată legea cu adevărat, familiile sărăce să fie ajutate, iar noi să reacţionăm ori de câte ori vedem un copil cerşind.
Iar cerşetoria nu este singura nenorocire căre-i pot cădea pradă copiii.  Mai sunt: abuzul sexual, traficul de copii, exploatarea prin muncă.

×
Subiecte în articol: cersetori romani