x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Primul român mort din cauza infecției cu conoravirus nu va fi adus în țară

UPDATE Primul român mort din cauza infecției cu conoravirus nu va fi adus în țară

14 Mar 2020   •   17:09
UPDATE Primul român mort din cauza infecției cu conoravirus nu va fi adus în țară

Femeia din comuna Borşa, care a murit în Italia, şi sora ei nu vor fi repatriate, a anunțat Sorin Timiș, primarul comunei Borșa din Maramureș.

Femeia de 80 de ani şi sora ei, nu vor fi aduse în ţară, deoarece statul român nu permite în acest moment repatrierea. Anunţul a fost făcut de primarul comunei, Sorin Timiş, pe pagina sa de Facebook. Acesta a mai spus că un alt bărbat din Borşa a murit în Italia în urmă cu cinci zile, dar din cauze naturale.

Femeia se afla în Italia pentru a-și îngriji sora în vârstă de 75 de ani, care suferea de o boală incurabilă. „Sora ei a murit cu două zile înainte de cancer, iar ea a murit la spitalul din Monza, regiunea Lombardia”, a spus Sorin Timiș.

Întrebat dacă femeia era bolnavă, primarul a răspuns că „avea boli specifice bătrâneții”.

 Mediafax

UPDATE Primul român care a murit din cauza Covid - 19 este o femeie de 80 de ani din Borșa, județul Maramureș. Acesta se afla în Italia pentru a-și îngriji sora bolnavă.

Primarul comunei Borșa, județul Maramureș, Sorin Timiș, a declarat pentru MEDIAFAX că femeia moartă din Italia de coronovirus avea 80 de ani.

Femeia se afla în Italia pentru a-și îngriji sora în vârstă de 75 de ani, care suferă de o boală incurabilă.

„Sora ei a murit cu două zile înainte de cancer, iar ea a murit la spitalul din Monza, regiunea Lombardia”, a spus Sorin Timiș.

Întrebat dacă femeia era bolnavă, primarul a răspuns că „avea boli specifice bătrâneții”.

Stire initiala Ministerul Afacerilor Externe anunță că un român a murit din cauza COVID 19. Acesta se afla în Italia și avea și alte probleme de sănătate

"În contextul informațiilor din mass-media care menționează decesul, în Republica Italiană, a două persoane de cetățenie română ca urmare a infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor Ambasadei României la Roma și ale Consulatului General al României la Milano, autoritățile italiene au confirmat, până în prezent, decesul unui cetățean român ca fiind cauzat de infecția cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente", anunță Ministerul de Externe.

În țară, două noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate sâmbătă, în Constanța. Este vorba de o femeie de 53 de ani, medic, și de soțul ei, un bărbat de 54 de ani. Bilanțul urcă la 99 de bolnavi, la doar un pas de scenariul 3.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: coronavirus