x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vâlcea: Şoferul unui microbuz, depistat de poliţişti băut la volan după ce pasagerii au sunat la 112

Vâlcea: Şoferul unui microbuz, depistat de poliţişti băut la volan după ce pasagerii au sunat la 112

27 Iul 2019   •   11:37
Vâlcea: Şoferul unui microbuz, depistat de poliţişti băut la volan după ce pasagerii au sunat la 112

Şoferul unui microbuz de transport persoane a fost depistat sâmbătă, pe DN 64, la Râureni, în judeţul Vâlcea, de către poliţiştii rutieri având o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta acestuia fiind sesizată şi de pasageri, prin apel la 112, aceştia cerând să coboare din vehicul din cauză că bărbatul conducea imprudent.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, microbuzul de transport persoane circula pe ruta Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani.

"Fapta a fost sesizată de pasageri prin 112, aceştia coborând din microbuz deoarece şoferul conducea imprudent. Bărbatul a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele lui au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe", informează IPJ Vâlcea.

În momentul opririi de către poliţiştii rutieri vâlceni, în microbuz nu se mai aflau pasageri.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: valcea sofer baut