x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vămile, blocate de protestul crescătorilor de taurine

Vămile, blocate de protestul crescătorilor de taurine

15 Dec 2008   •   00:00

Sindicatul Crescătorilor de Taurine din România (SCTR) va picheta punctele de trecere a frontierei de stat a României din vestul ţării (frontiera dioxinei), în zilele de 17, 18 şi 19 decembrie, a declarat liderul sindical Costel Caraş.




Conform sindicaliştilor, acţiunile de protest vor avea loc în punctul Nădlag din judeţul Arad la care vor participa fermieri din judeţele Timiş, Hunedoara, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Prahona, Brăila, Tulcea, Ialomiţa. De asemenea, în punctul Vărşand (Arad) vor fi prezenţi fermieri din judeţele Arad, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Galaţi, Neamţ, iar în cel din Borş (Bihor) vor participa fermieri din judeţele Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Iaşi, Suceava.

Potrivit SCTR, punctul Petca din judeţul Satu Mare va fi pichetat de fermieri din judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Botoşani. 'Marii samsari de lapte şi carne fac eforturi deosebite de stopare a acţiunilor de protest, ca au interes în muşamalizarea ilegalităţilor, şi au concursul oficialităţilor din România şi din alte tari UE. Lupta noastră se supravieţuire este extrem de dificilă deoarece sunt interese financiare imense şi mulţi îşi doresc să menţină România ca pe o groapă de gunoi a UE pentru toată materia primă şi produsele necorespunzatoare calitativ', a afirmat liderul sindical. Pichetarea punctelor de trecere a frontierei va avea loc în zilele menşionate, între orele 9,00 şi 17,00.
Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: romania