x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Dîncu: „Primim zilnic de la SRI informări despre disfuncționalitățile și corupția din sistem”

Vasile Dîncu: „Primim zilnic de la SRI informări despre disfuncționalitățile și corupția din sistem”

22 Mai 2016   •   14:48
Vasile Dîncu: „Primim zilnic de la SRI informări despre disfuncționalitățile și corupția din sistem”

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, duminică, la Digi 24, că primeşte în fiecare zi, "cel puţin două-trei informări" cu privire la disfuncţionalităţile şi corupţia din sistemul de stat. 

"Primim tot timpul, în fiecare zi, cel puţin două-trei informări legate de administraţie, de ce se întâmplă disfuncţional în sistem, de corupţia din sistem. De fiecare dată, însă, aceste note (...) au menţiuni la cine a mai fost trimisă nota respectivă pentru că nu e un singur beneficiar al notei, sunt mai mulţi beneficiari", a afirmat Dîncu, în contextul unei discuţii despre sistemul de sănătate. 

El a admis că dacă informările primite de la SRI referitoare la problemele din sănătate erau valorificate, "dezastrul" din acest domeniu ar fi putut fi evitat. 

"Eu cred că (...) ar trebui să ne gândim bine în ce măsură informaţia sau informările ar trebui transformate şi într-un proiect executiv. Una este să informezi şi alta este, să spunem, să cauţi, prin informare, să previi anumite fenomene. Cred că trebuie discutat asta, la nivelul CSAT se poate discuta şi apoi şi la nivelul societăţii civile. Cred că este o temă importantă", a adăugat vicepremierul. 

El a explicat că atunci când primeşte note cu semnale despre disfuncţionalităţi din sistem, îşi notează lucrurile respective şi cere o analiză din partea departamentului de resort.

 

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: vasile dincu SRI informari sri