x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Dîncu: Tinerii au murit la Colectiv nu numai din cauza corupţiei, ci a incompetenţei

Vasile Dîncu: Tinerii au murit la Colectiv nu numai din cauza corupţiei, ci a incompetenţei

31 Oct 2016   •   11:23
Vasile Dîncu: Tinerii au murit la Colectiv nu numai din cauza corupţiei, ci a incompetenţei

Copiii care au ars în urma incendiului de la clubul Colectiv au murit nu numai din cauza corupţiei, ci a incompetenţei, a afirmat, luni, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.


"Ieri am comemorat drama de la Colectiv şi suntem foarte buni meseriaşi în a face ritualuri de înmormântare sau de jelanie. Însă, aceşti copii ai noştri care au ars acolo au ars (...) nu numai datorită corupţiei, ci datorită incompetenţei. Pe acolo n-a trecut niciodată un urbanist care să vadă că (...) nu era un loc unde se poate desfăşura un asemenea concert. Nu s-au proiectat în oraşele noastre zone pentru asemenea tipuri de concerte, zone funcţionale (...) pentru asemenea tipuri de concerte", a afirmat Dîncu la forumul "Parteneriate pentru dezvoltarea României: Potenţialul strategic al reţelei de parcuri, clădiri şi terenuri industriale", organizat la Bucureşti.

Totodată, vicepremierul Dîncu a precizat că este foarte important să fie rezolvate câteva lucruri care, "dincolo de corupţie, pot să ucidă în România". În acest context, Dîncu a dat exemplu "egoismul profesional".

"N-o să putem face dezvoltarea României dacă ne luptăm numai pentru drept de semnătură, numai pentru licenţă şi pentru ca să închidem un domeniu, în loc să îl deschidem. În urbanism ar trebui să lucreze ( ...) sociologi, psihologi, geografi, economişti, cu toţii să lucreze la proiecte şi la planuri, altfel avem numai proiecte de finanţare. Noi vorbim numai despre bani, dar nu vorbim despre planuri", a mai afirmat Dîncu.

Sursa: AGERPRES

×