x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Turcu este în moarte cerebrală

Vasile Turcu este în moarte cerebrală

08 Mar 2017   •   11:00
Vasile Turcu este în moarte cerebrală

UPDATE. Deşi iniţial s-a lansat ipoteza că Vasile Turcu ar fi încetat din viaţă în această dimineaţă, omul de afaceri se află în moarte cerebrală. El este în continuare conectat la aparate, însă semnele vitale sunt extrem de slabe, informeaza Digisport.

Conform sport.ro, reprezentanții spitalului nu au confirmat decesul lui Vasile Turcu.

Vasile Turcu a încercat să se sinucidă în urmă cu o săptămână. Din păcate, dinamovistul a murit astăzi, informeaza Dolce Sport. 

În vârstă de 62 de ani, Vasile Turcu a ajuns, miercurea trecută, în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost resuscitat, starea lui rămânând, însă, critică. Surse judiciare au precizat că omul de afaceri a fost găsit în stare de inconștiență de către o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spânzure în sala de gimnastică de la subsolul propriei case.

Vasile Turcu este patronul grupului Romconstruct, care a obţinut mai multe contracte cu statul, printre care cele pentru renovarea clădirii Operei Naţionale din Bucureşti, a Muzeului Naţional de Istorie a Românilor şi a Arcului de Triumf.

 

În noiembrie 2008, Turcu a fost audiat de DNA în legătură cu renovarea Operei Naţionale.

Vasile Turcu a fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti între 2004 şi 2011. El s-a retras de la clubul dinamovist atunci când i-a vândut acţiunile lui Nicolae Badea.

×
Subiecte în articol: vasile turcu