x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Veniturile românilor, cu 50% sub media europeană

Veniturile românilor, cu 50% sub media europeană

13 Dec 2012   •   19:01
Veniturile românilor, cu 50% sub media europeană
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Venitul pe cap de locuitor, în România, este cu 50% sub media europeană, plasând ţara noastră pe locul doi în topul celor mai sărace ţări din UE, din acest punct de vedere. Numai bulgarii câştigă mai puţin ca noi, ei plasându-se la 55% sub media europeană, se arată într-un raport al Eurostat.

Cei mai bogaţi europeni sunt luxemburghezii, ale căror venituri sunt de două ori şi jumătate peste media europeană. Olanda, Irlanda, Austria, Suedia, Danemarca şi Germania se situează la 20 - 30% peste media europeană, în timp ce Belgia, Finlanda sunt cu 10 - 20% peste medie.

Marea Britanie şi Franţa se plasează cu 10% peste medie, în timp ce în Italia şi Spania veniturile pe cap de persoană se situează în jurul mediei europene.

Cipru se plasează cu 5% sub medie, în timp ce Malta, Slovenia şi Cehia se află la 15 - 20% sub medie.

Deşi lovită puternic de criză, Grecia stă mult mai bine ca ţara noastră, aflându-se la 20 - 30% sub media europeană, la fel ca Portugalia şi Slovacia şi ceva mai bine plasată ca Estonia, Lituania, Ungaria şi Polonia.

În topul sărăciei se plasează Letonia, cu 40% sub medie, iar la polul extrem România şi Bulgaria, cu 50%, respectiv 55% sub medie. 

Calculele au fost realizate ţinându-se cont de datele colectate în anul 2011.

×
Subiecte în articol: eurostat venit pe cap de locuitor