x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vești excelente: CFR Călători reia circulația trenurilor suspendate. Pasagerii trebuie să poarte mască

Vești excelente: CFR Călători reia circulația trenurilor suspendate. Pasagerii trebuie să poarte mască

29 Mai 2020   •   11:16
Vești excelente: CFR Călători reia circulația trenurilor suspendate. Pasagerii trebuie să poarte mască
Sursa foto: Victor Stroe

CFR Călători anunță că repune în circulație, din 1 iunie, trenurile suspendate, cu excepția celor de navetă pentru elevi. Pe toată perioada călătoriei, este obligatorie masca de protecție. CFR recomandă plata cu cardul la ghișeu și, în măsura posibilităților, cumpărarea biletelor online.

CFR Călători a transmis, vineri, faptul că va continua procesul de repunere în circulație a trenurilor a căror circulație a fost temporar suspendată în perioada stării de urgență și a stării de alertă.
Primele trenuri au fost repuse în circulație, gradual, odată cu ieșirea din starea de urgență și continuă din 1 iunie, cu excepția trenurilor de navetă pentru elevi.
CFR recomandă tuturor călătorilor să cumpere biletele din timp, mai ales că din 3 iunie, acestea pot fi achiziționate anticipat, înainte de plecare iar acest termen crește de la 10 la 20 de zile.

De asemenea, CFR recomandă cumpărarea biletelor de tren online pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete și manipularea banilor în numerar.

La ghișeu, este indicată plata cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru.

CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf, având în vedere că majoritatea companiilor/instituțiilor au introdus programul decalat pentru angajați.

Din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanțate.

Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: CFR calatori trenuri