x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vești proaste pentru șoferi: Mașinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmatriculate în România

Vești proaste pentru șoferi: Mașinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmatriculate în România

14 Iul 2020   •   15:24
Vești proaste pentru șoferi: Mașinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmatriculate în România

Mașinile cu volan pe partea dreaptă nu vor mai putea fi înmatriculate în România din 1 ianuarie 2021, dacă perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană nu va fi prelungită

 

Conform RAR, modul în care autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV este precizat clar în Reglementările RNTR 7: „Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curățenie stradală), precum și autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 și M3, ușile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”.

Pe de altă parte, RNTR 7 impune obligativitatea înlocuirii farurilor originale cu unele care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului.

Astfel, Registrul Auto Român este în măsură să acorde CIV unui autovehicul care are volanul pe partea dreaptă, dar se încadrează în aceste excepții.

O altă prevedere legală a RNTR 7 este cea referitoare la omologarea individuală a autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, dar care au suferit modificări constructive: „Omologarea autovehiculelor echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului şi care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menţionate în CIV se acordă numai dacă postul de conducere se schimbă pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului”. Concret, dacă un autovehicul înmatriculat în România cu volanul pe partea dreaptă se prezintă la RAR după ce i-au fost aduse modificări constructive, acesta va putea fi reomologat doar dacă și postul de conducere a fost mutat pe partea stângă.

Pentru clarificarea poziției naționale cu privire la acest subiect, trebuie precizat că legislația din România transpune și pune în aplicare legislația UE în domeniu, legislație care nu permite introducerea de interdicții de natură tehnică referitoare la autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă.

Comisia Europeană consideră că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule constituie o barieră pentru libera circulaţie a mărfurilor, fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor UE.

Dat fiind interesul public mare pentru situația autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, RAR precizează că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziție stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită.

„În consecință, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleași condiții, omologările UE emise de UK, adică și autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiții aplicabile. De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea de tip emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terț din afara UE și nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România. În ceea ce privește autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă și care sunt deja înmatriculate în România, menționăm că nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziției postului de conducere pe partea stângă”, arată RAR.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masini volan dreapta