x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victima accidentului de la Bălţaţi este liderul Organizaţiei Judeţene a PMP Suceava

Victima accidentului de la Bălţaţi este liderul Organizaţiei Judeţene a PMP Suceava

10 Iul 2018   •   18:26
Victima accidentului de la Bălţaţi este liderul Organizaţiei Judeţene a PMP Suceava

Bărbatul care a decedat în accidentul de pe DE 585, la Bălţaţi, este liderul judeţean al Organizaţiei de Tineret a PMP Suceava şi vicepreşedinte al organizaţiei la nivel naţional, Emanuel Mitric

Liderul judeţean al PMP Suceava, Marian Andronache, a declarat că a aflat despre accident şi că tot ce ştie este că se întorcea de la o întâlnire de afaceri. 

''Era un băiat extraordinar, vesel. (...) Îmi pare nespus de rău. (...) Ştiu că se întorcea de la o întâlnire de afaceri de la Iaşi. Vroia să-şi facă o firmă de curierat'', a spus Andronache. 

Un accident în care au fost implicate un autocar în care se aflau 14 persoane şi un autoturism s-a produs, marţi, în localitatea ieşeană Bălţaţi, în urma acestuia fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea de echipaje medicale, potrivit ISU Iaşi. 

Conform sursei citate, şoferul autoturismului prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, iar dintre cele 14 persoane din autocar, una a necesitat îngrijiri medicale. 

Potrivit aceloraşi surse, în accident a fost implicat şi un microbuz cu 10 persoane, dar dintre pasagerii acestuia nu au existat victime. 

"Şoferul unui autoturism înmatriculat în Suceava, care se deplasa spre oraşul Târgu Frumos, în afara localităţii Bălţaţi, pe DE 585, a intrat pe contrasens, a acroşat un microbuz în care se aflau 10 persoane, după care s-a izbit de un autocar în care se aflau 14 persoane. Din cele 14 persoane din autocar, trei au suferit răni uşoare, însă doar una necesită îngrijiri medicale. La locul accidentului au intervenit cinci echipaje EPA SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi 9 ambulanţe de la SAJ Iaşi", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac. 

Din cauza numărului mare de persoane implicate în accident a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea de echipaje medicale. 

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că impactul a avut loc între un autoturism marca Renault Megane, care venea dinspre Iaşi, un microbuz de la firma Priscom, ce venea din Botoşani şi mergea la Iaşi, şi un autocar ce venea din Spania şi mergea în Republica Moldova. 

"În autoturism se afla doar şoferul, un bărbat în vârstă de 28 ani, care a decedat la locul solicitării. În microbuzul cu număr de Botoşani se aflau 20 pasageri şi şoferul, toţi pe scaune. Niciunul nu a fost rănit. În autocar se aflau 15 pasageri, dintre care doi minori, şi şoferul", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD. AGERPRES 

×