x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Becali, la DNA

Victor Becali, la DNA

de Veronica Micu    |    18 Aug 2008   •   00:00
Victor Becali, la DNA

11:20 • Impresarul Victor Becali s-a prezentat, în această dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde procurorii au început să facă prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privind transferurile de fotbalişti.

Impresarul Victor Becali s-a prezentat, în această dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde procurorii au început să facă prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privind transferurile de fotbalişti.


ACUZAŢII. Procurorii DNA anchetează transferurile unor fotbalişti în străinătate din perioada 1990-2005, în acest caz fiind vizaţi mai mulţi oameni de fotbal. În acest dosar al transferurilor de fotbalişti, pînă în prezent, au fost audiaţi de procurorii anticorupţie mai mulţi conducători de cluburi, impresari şi fotbalişti. DNA a început, la finalul lunii iulie, procedura de poprire a conturilor cluburilor de fotbal Dinamo, Rapid, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi. La începutul lunii ianuarie, Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva a zece oameni de fotbal în legătură cu transferurile unor fotbalişti. Potrivit Mediafax, în acest dosar, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva lui Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea - preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Mircea Stoenescu - fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Popescu - fost impresar şi Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la FC Dinamo.

PREJUDICIU. Potrivit probelor administrate de procurori, respectiv răspunsurile primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia), precum şi din analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară a rezultat că persoanele respective, împreună sau în parte, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste zece milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.
Astfel, potrivit procurorilor, în perioada 1999 - 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor offshore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit, în interes personal, sumele externalizate. Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferul în străinătate a unui număr de 12 fotbalişti: Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sânmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea şi Iulian Arhire. Prin faptele respective, cele patru cluburi au fost prejudiciate cu peste zece milioane de euro, reprezentând diferenţa dintre sumele real încasate prin transferurile de fotbalişti şi sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor, potrivit procurorilor anticorupţie. De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri şi implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă de peste 1,7 milioane de euro, a adăugat sursa citată. Totodată, raportat la valorile reale ale sumelor de transfer, nu s-a perceput de către Federaţia Română de Fotbal procentajul aferent fiecărui transfer, în conformitate cu reglementările interne, prejudiciul în dauna federaţiei totalizînd aproximativ 600.000 de euro.

×
Subiecte în articol: observator fotbal fotbalisti fotbali