x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Ponta pentru BBC: Am verificat toate informaţiile în cazul cărnii de cal şi nu au fost găsite nereguli

Victor Ponta pentru BBC: Am verificat toate informaţiile în cazul cărnii de cal şi nu au fost găsite nereguli

13 Feb 2013   •   21:47
Victor Ponta pentru BBC: Am verificat toate informaţiile în cazul cărnii de cal şi nu au fost găsite nereguli
Sursa foto: Intact Images

Autorităţile române au verificat toate informaţiile disponibile în cazul cărnii de cal, legate inclusiv de procedura de procesare a cărnii, şi nu au identificat până în prezent vreo neregulă, a declarat premierul Victor Ponta pentru BBC News.

 
El a arătat totodată că această problemă reprezintă o criză extrem de serioasă pentru Europa, nu doar pentru România, Marea Britanie sau Franţa, deoarece afectează dreptul consumatorului european la siguranţa alimentară.
 
"Este afectat dreptul absolut al consumatorului european de a şti cu exactitate ce anume aliment este şi de unde provine", a spus Ponta.
 
Scandalul a căpătat dimensiuni continentale după ce carne de cal, în loc de carne de vită, a fost descoperită săptămâna trecută în lasagna vândută sub marca Findus în Marea Britanie. Aceste pachete au fost produse de subcontractantul francez Comigel.
 
Carnea respectivă, care ar proveni din România potrivit autorităţilor franceze, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la procesatorul francez Spanghero şi a fost redirecţionată către preparatorul Comigel.
 
Ancheta efectuată în diferite ţări nu a stabilit, până în prezent, în ce ţară a fost etichetată fraudulos carnea.

×