x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vier Pfoten va ataca la Curtea Constituţională legea privind câinii fără stâpân

Vier Pfoten va ataca la Curtea Constituţională legea privind câinii fără stâpân

de Agerpres    |    28 Noi 2011   •   10:05
Vier Pfoten va ataca la Curtea Constituţională legea privind câinii fără stâpân

Organizatia Vier Pfoten a anuntat, astazi, ca va ataca la Curtea Constitutionala noua lege privind cainii fara stapan, deoarece o considera neviabila. Vier Pfoten sustine ca problema cainilor fara stapan nu trebuia lasata la latitudinea primariilor si consiliilor locale si considera ca acest act normativ va obliga la cheltuieli de milioane de euro pentru eutanasiere, "un procedeu care nu este eficient".

"Nu poate sa stie populatia care este solutia pentru disparitia cainilor de pe strada. Nu poate un avocat sau un instalator sa spuna ce trebuie de facut, de aceea exista organizatii internationale cu specialisti care pot veni cu propuneri (...) Este clar, tinta legii este pur electorala. Practic, populatia va putea fi pacalita si mintita", a declarat coordonatorul de programe din cadrul Vier Pfoten, Kuki Barbuceanu

Laurentiu Vasilescu, director general al Asociatiei 'Save the Dogs', a sustinut si el ca eutanasierea va ataca efectul si nu cauza si practic nu va rezolva problema cainilor.

El considera eutanasierea o metoda costisitoare, din perspectiva faptului ca se aloca mai multi bani pentru eutanasierea unui caine decat pentru sterilizare. Vasilescu a spus ca datele oficiale ar arata ca intre 2001-2008 in Bucuresti au fost eutanasiati circa 144.000 de caini si s-au cheltuit noua milioane euro (62 euro/caine), iar rezultatele sunt nemultumitoare. De asemenea, in Brasov, spune el, s-ar fi eutanasiat 20.000 de caini si s-au cheltuit 1,45 milioane euro, la fel de ineficient s-a operat si in Arad, Slatina, Constanta. Singurele localitati unde au fost inregistrate rezultate multumitoare in privinta diminuarii numarului de animale a fost in Arad si Lugoj, unde s-a adoptat sterilizarea.

Prin prindere, sterilizare si cazare in adapost pe o perioada nelimitata, Vasilescu spune ca se cheltuie in medie 25 de euro/caine, in timp ce pentru prindere, cazare 30 de zile in adapost si eutanasiere se cheltuie 60 de euro/caine, ceea ce dovedeste ca eutanasierea este mai scumpa.

Intrebati despre solutia pe care Vier Pfoten o agreeaza in cazul cainilor agresivi, Kuki Barbuceanu a spus ca prin sterilizare cainii isi pierd din agresivitate. "5% din cainii sterilizati raman agresivi, dar ei pot fi dati prin adoptie sau tinuti in adaposturi", a spus Kuki Barbuceanu.

Reprezentantii Vier Pfoten au sustinut ca noua lege nu va rezolva aceasta problema si ca se impune adoptarea unui program national de sterilizare a cainilor fara stapan, cofinantat de ONG-uri. Ei au mai spus ca exista o lege care pedepseste abandonul si si-au manifestat nemultumirea ca ea nu se aplica.

×