x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viitorul României este ştiinţa?

Viitorul României este ştiinţa?

de Magda Marincovici    |    03 Dec 2014   •   19:26

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) a patronat ieri a doua dezbatere din acest an cu tema “Cercetarea fundmentală în vremuri de criză”. “Prin aceste dezbateri FNSA, care reprezintă Academia Română, îşi propune o monitorizare permanentă a evoluţiei cercetării româneşti pentru că numai astfel putem înregistra rezultate superioare. Academia Română îşi propune să joace un rol mai activ, să abordeze problema institutelor, a revenirii la granturi, care au constituit un sistem foarte bun de promovare a cercetării”, a precizat prof. dr. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române.

Şi în această dezbatere, s-a insistat asupra faptului că, în continuare, în Europa, România ocupă un loc codaş în privinţa rezultatelor cercetării şi a poziţiei ocupate de universităţile noastre în clasificările internaţionale, că este în curs de alcătuire Registrul cu structurile şi colectivele de cercetare, că sunt necesare mai multe surse de finanţare a acestui domeniu, că Guvernul trebuie să reconsidere rolul Academiei Române şi finanţarea cercetării, că se impune reluarea granturilor Academiei Române. La acest eveniment au participat din diaspora profesorii Dan Duda de la Universitatea Harvard şi Mircea Ivan de la Universitatea din Indianapolis, care s-au referit la posibilitatea inserţiei cercetătorilor români în reţele internaţionale ("brain-networking") şi la posibilitatea unor parteneriate bilaterale cu cercetătorii români.

Pe acestă schiţă uneori cenuşie a cercetării din ţara noastră, acad. Maya Simionescu a fost mesagerul unei veşti bune. La Lisabona, între 6-7 octombrie, a avut loc o conferinţă a Comisiei Europene, intitulată “Viitorul Europei este ştiinţa”. Accentul a fost pus pe rolul ştiinţei în societatea modernă, în următorii 10-15 ani. S-a discutat despre cum ne vom proteja sănătatea, cum vom trăi, învăţa etc. în viitor etc. din perspectiva aportului cercetării. Şi discuţiile au condus la concluzia că priorităţile ştiinţei şi cercetării sunt două: 1. sănătatea şi îngrijirea medicală; 2. crearea de locuri de muncă. În privinţa sănătăţii, în raportul CE sunt remarcate medicina personalizată, tehnologiile de îmbunătăţirea performanţei, imagistica creierului şi studiul micromiobului. Acad. Maya Simionescu spune că “se pare că, în corpul nostru, există două kilograme de microbi buni. Studiul micromiobului ar putea ajuta la eficientizarea tratamentelor unor boli”. Aşadar, Europa îşi vede viitorul apropiat legat, chiar condiţionat de progresul ştiinţei. Dar, cititând parafraza făcută de acad. Maya Simionescu, “Viitorul României este ştiinţa”?.

×