x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vila de la Sinaia a Mioarei Roman, pusă sub sechestru

Vila de la Sinaia a Mioarei Roman, pusă sub sechestru

16 Sep 2011   •   11:55
Vila de la Sinaia a Mioarei Roman, pusă sub sechestru

Vila de la Sinaia a Mioarei Roman a fost pusa sub sechestru. Decizia a fost luata de Tribunalul Bucuresti, la cererea Regiei Autonome - Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat (RA-APPS). Autoritatile sustin ca Mioara Roman are o datorie de peste 350.000 euro.

Mioara Roman, fosta sotie a lui Petre Roman, a fost somata de RA-APPS sa paraseasca vila din strada Gogol nr. 2, din cartierul Primaverii, pe care o ocupa din 1990, din cauza datoriilor la chirie, la care se adauga penalizarile, care au ajuns la 350.000 de euro.

RA-APPS incearca sa o evacueze pe Mioara Roman din vila din Primaverii si sa recupereze datoria de 350.000 de euro, reusind sa puna sechestru asiguratoriu pe o casa din Sinaia, aflata in constructie, pe care fosta sotie a lui Petre Roman spune ca o detine impreuna cu fratii ei, potrivit RTv. La Tribunalul Bucuresti sunt trei dosare ale RA-APPS cu Mioara Roman privind evacuarea, sechestrul asiguratoriu si recuperarea datoriilor.

Mioara Roman sustine ca din 2009 este obligata sa plateasca o chirie lunara de 6.000 pentru vila din Primaverii, in conditiile in care ea traieste dintr-o pensie de 1.800 de lei.

Ea acuza RA-APPS ca nu a respectat procedura de majorare a chiriei, iar suma stabilita pentru chirie, de aproape 6.000 de euro, depaseste nivelul maxim admis, respectiv cel mult 15 la suta din venitul net lunar pe familie.


×