x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vineri, zi de doliu naţional în Italia. “Lampedusa, cimitir al imigranţilor”

Vineri, zi de doliu naţional în Italia. “Lampedusa, cimitir al imigranţilor”

de Istvan Deak    |    04 Oct 2013   •   16:09
Vineri, zi de doliu naţional în Italia. “Lampedusa, cimitir al imigranţilor”

Italia a decretat pentru vineri zi de doliu naţional în memoria victimelor naufragiului de joi din insula Lampedusa. "Lampedusa, cimitir al imigranţilor", titrează cotidianul La Repubblica, care scrie că Italia a cunoscut joi cea mai gravă tragedie a imigraţiei din ultimii ani, cu peste 130 de migranţi morţi şi 200 de daţi dispăruţi în urma naufragiului unei ambarcaţiuni care transporta circa 500 de imigranţi clandestini, originari din Cornul Africii, printre care multe femei şi mulţi copii. Numai 155 de persoane au fost salvate. Operaţiunile de recuperare a corpurilor continuă, cu sprijinul mai multor nave ale Marinei militare italiene. Potrivit autorităţilor italiene, nava ar fi plecat din Libia, iar majoritatea imigranţilor ar proveni din Somalia şi Eritreea.

Insula-cimitir

Mica insulă din Sicilia, Lampedusa, pe care Papa Francisc a vizitat-o la începutul lunii iulie, a devenit "un cimitir". "Sute de corpuri lipsite de viaţă, înfăşurate în saci coloraţi de plastic, un şir fără sfârşit de cadavre, de vieţi pierdute, reprezintă o imagine emoţionantă şi dureroasă, care va rămâne în memoria noastră", scrie principalul cotidian roman, care adaugă că această nouă tragedie a imigraţiei se află vineri în atenţia presei din întreaga lume.

“O ruşine care nu trebuie să se mai repete”

O dramă a imigraţiei "fără precedent", definită joi de Papa Francisc drept "o ruşine care nu va trebui să se mai repete". "Marea este plină de morţi, o oroare infinită", a declarat joi primarul din Lampedusa, doamna Giusi Nicolini, precizează publicaţia amintită, citată de gazetaromaneasca.com.

La 500 de metri de ţărm

Tragedia s-a produs la doar 500 de metri de ţărm. Totul a pornit, cred anchetatorii, când pasagerii au incendiat mai multe pături, pentru a fi observaţi de navele gărzii de coastă. “Ambarcaţiunea a luat foc, oamenii s-au împins, iar nava s-a răsturnat. Sute de persoane au ajuns în mare”, a declarat Antoniuo Candela, şeful poliţiei din Palermo.  Câteva ambarcaţiuni de agrement aflate în zonă i-au recuperat pe unii dintre naufragiaţi, iar apoi i-au predat autorităţilor. Mulţi imigranţi nu ştiau însă să înoate. Doar cei puternici au supravieţuit. “Mulţi erau complet dezbrăcaţi, pentru a-şi spori şansele de a rămâne cât mai mult la suprafaţă”, a povestit o localnică. Cotidianul Il Mattino din Napoli anunţă că Garda de Coastă, carabinierii, Garda financiară, zeci de pescari din Lampedusa şi aproape toţi locuitorii insulei participă la operaţiunile de recuperare a ultimelor cadavre din mare.

“O tragedie imensă”

Premierul Enrico Letta, invitat joi de primarul insulei să se deplaseze la Lampedusa "pentru a număra morţii", urmăreşte cu atenţie situaţia, de la Roma, de la sediul Guvernului italian, Palatul Chigi, şi a decretat vineri o zi de doliu naţional pentru victimele acestei tragedii, pe care a definit-o "imensă", relevă publicaţia menţionată. Cotidianul de dreapta Il Tempo de la Roma scrie că vicepremierul Angelino Alfano, ministru de Interne, a vizitat joi mica insulă siciliană şi a declarat că a decis să rămână în cursul nopţii la Lampedusa, pentru a supraveghea operaţiunile de recuperare a cadavrelor şi pentru a fi "alături de locuitorii insulei". ''Sperăm ca Uniunea Europeană să îşi dea seama că nu e vorba numai despre o tragedie italiană, ci şi despre una europeană'', a declarat joi ministrul Angelino Alfano, secretar al partidului de dreapta Poporul Libertăţii (PdL).

Politica a stat pe loc

"Suntem toţi dezarmaţi în faţa acestei tragedii", titrează La Stampa din Torino, care scrie că politica italiană, tulburată în ultimele zile de numeroase polemici, "s-a oprit şi ea în faţa acestei drame". Toate conferinţele de presă şi reuniunile politice programate vineri au fost anulate. Şeful statului italian, Giorgio Napolitano, a vorbit despre un "masacru al nevinovaţilor". Insula a fost vizitată joi şi de preşedinta Camerei Deputaţilor, Laura Boldrini, iar ministrul Integrării, doamna Cecile Kyenge, a anunţat că se va deplasa la Lampedusa duminică pentru a le mulţumi locuitorilor insulei pentru modul "plin de demnitate" în care au reacţionat la această nouă dramă a imigraţiei clandestine.

Înghiţiţi de mare

După această nouă tragedie a imigraţiei, se lungeşte lista "victimelor fără nume înghiţite de Marea Mediterană. Mii de bărbaţi, femei şi copii au murit în ultimii ani în Canalul Siciliei, în timp ce căutau, pentru ei şi pentru familiile lor, un viitor mai bun, în Italia şi în restul Europei", comentează principalul cotidian torinez. Potrivit autorităţilor italiene, în ultimii zece ani, în Canalul Siciliei şi-au pierdut viaţa peste 6.200 de persoane. Dintre acestea, aproape 4.800 nu au fost niciodată recuperate din mare. Numai în anul 2011 au murit circa 1.800 de imigranţi clandestini, 150 pe lună, cinci pe zi, aminteşte publicaţia menţionată.

Propunere pentru Premiul Nobel pentru Pace

Cotidianul Corriere della Sera din Milano scrie că opinia publică din Italia trăieşte vineri "un sentiment colectiv de durere şi ruşine" şi că numeroşi cititori au trimis joi mesaje la sediul principalului cotidian milanez, pentru a cere decernarea Premiului Nobel pentru Pace locuitorilor de la Lampedusa, care au devenit în ţară "un exemplu demn de urmat", un exemplu "de generozitate şi de sacrificiu". O generozitate în faţa căreia, în aceste ore, "întreaga lume se închină cu respect".

Tot mai mulţi imigranţi

De la începutul anului, aproape 25.000 de imigranţi au debarcat pe coasta de sud a Italiei (mai ales în Sicilia şi în Calabria), de aproape trei ori mai mulţi decât în tot anul 2012, conchide publicaţia menţionată. În plină zi de doliu în Italia, Papa Francisc a ajuns cu elicopterul vineri dimineață la Assisi, orașul Sfântului Francisc, în cinstea căruia și-a ales numele pontifical. În cursul acestei vizite, Papa Francisc va vizita toate sanctuarele în care patronul Italiei a trăit și s-a rugat.  Cu această ocazie, după cum a indicat dioceza din Assisi, Suveranul Pontif va pleda pentru o Biserică solidară cu cei defavorizați, una dintre caracteristicile pontificatului său.  Prima etapă a vizitei Papei la Assisi s-a desfășurat la Institutul Serafico, unde a vorbit și despre tragedia imigranților care au murit joi la Lampedusa: "Astăzi este o zi în care plângem pentru persoanele ignorate de lumea întreagă, pentru cei care fug din țările lor din cauza foametei, pentru cei care caută libertatea", a spus Papa.

×
Subiecte în articol: lampedusa doliu national italia