x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vizita - Tariceanu, la Budapesta

Vizita - Tariceanu, la Budapesta

14 Ian 2005   •   00:00

Premierul Calin Popescu Tariceanu va efectua, luni, o vizita oficiala la Budapesta, la invitatia premierului ungar. Potrivit ziarului ungar Nepszabadsag, o tema importanta ce va fi abordata in timpul convorbirilor va fi proiectul Rosia Montana.


CONSULTARI. Tariceanu l-a anuntat pe omologul sau ungar, la inceputul acestei luni, ca deocamdata nu s-a luat nici o decizie in aceasta problema si ca, inaintea unei decizii finale, Guvernul roman se va consulta atat cu organizatiile sociale si politice din Romania, cat si cu Guvernul ungar.

AUTONOMIE. Ziarul ungar mai scrie ca o alta problema esentiala in relatiile bilaterale o reprezinta solicitarea autonomiei din partea maghiarilor din Romania.

Programul guvernamental roman, prezentat in Parlamentul de la Bucuresti la sfarsitul lunii decembrie, cuprinde ideea elaborarii unei legi a minoritatilor in, care este inclusa si autonomia culturala. Totodata, programul prevede si o autonomie administrativa, bazata pe procesul de descentralizare.

Conducerea politica din Romania se delimiteaza insa total de acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, mai scrie ziarul ungar.

×
Subiecte în articol: observator