x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Volane în piele pentru automobilele Audi, la Baia Mare

Volane în piele pentru automobilele Audi, la Baia Mare

08 Mai 2013   •   14:43
Volane în piele pentru automobilele Audi, la Baia Mare

Producătorul american de piese auto TRW Automotive a deshis o nouă unitate de producţie la Baia Mare, cu 300 de angajaţi, care se va ocupa cu îmbrăcarea în piele a volanelor destinate în principal automobilelor Audi, relatează autonews.com.

Unitatea a fost inaugurată recent, se arată într-un comunicat transmis luni de TRW Automotive Holdings Corp., cu sediul în statul Michigan, SUA.

"Am deschis această unitate pentru a întâmpina necesităţile actuale, aflate în creştere, în principal pentru Audi. Avem în această zonă o forţă de muncă excelentă, bine calificată, şi suntem încrezători că vom satisface standardele de înaltă calitate ale clienţilor noştri. Baia Mare este o locaţie optimă în privinţa infrastructurii şi reţelelor de transport şi va consolida poziţia TRW ca unul dintre cei mai mari angajatori din România în sectorul furnizorilor pentru industria auto", a declarat în comunicat Ovidiu Ambrus, manager al operaţiunilor TRW din România.

Fabrica TRW de la Baia Mare a început operaţiunile în luna ianuarie şi va avea până la sfârşitul anului până la 650 de angajaţi.

TRW este prezentă în România din anul 2004, când a început activitatea la Timişoara (Timiş), iniţial cu îmbrăcarea în piele a volanelor auto. Operaţiunile companiei în România au fost ulterior extinse în sectorul producţiei de componente auto, inclusiv airbag-uri. Investiţia iniţială de la Timişoara a fost de 16 milioane de dolari.

Pe lângă Timişoara şi Baia Mare, TRW mai deţine facilităţi la Oraviţa (Caraş-Severin), Lupeni (Hunedoara) şi Marghita (Bihor), având aproximativ 3.400 de angajaţi în România.

"Inaugurarea la Baia Mare este o ocazie importantă şi suntem încântaţi să le urăm bun venit primarului şi celorlalte autorităţi locale şi naţionale care ne-au susţinut dezvoltarea aici. În România lucrăm cu 14 mari producători de automobile, inclusiv Volkswagen, Fiat şi Ford, şi vom continua să ne dezvoltăm amprenta în linie cu necesităţile clienţilor noştri", a afirmat Ambrus.

TRW Automotive Holding a înregistrat anul trecut, la nivel mondial, vânzări de 16,4 miliarde de dolari. Compania operează în 25 de ţări şi are aproximativ 65.000 de angajaţi.


×
Subiecte în articol: volane audi automobile Baia Mare