x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vor impozita ţigănia!

Vor impozita ţigănia!

de Monica Iordache Apostol    |    Ionela Gavriliu    |    08 Aug 2010   •   00:00
Vor impozita ţigănia!

Premierul Emil Boc se laudă că va face ce n-a făcut nici un Guvern de până acum: îi va impozita pe manelişti. El a declarat la Iaşi că şi interpreţii de manele vor trebui să plătească impozit pe veniturile obţinute, la fel ca orice alt cetăţean.



Premierul n-a explicat însă foarte clar cum se vor evalua veniturile maneliştilor cărora li se toarnă bani în cap la nunţile ţigăneşti, probabil pentru că nici el însuşi nu ştie, şi a pasat problema la Ministerul Finanţelor, promiţând că se va rezolva până la sfârşitul lunii august. Boc a uitat însă că maneliştii s-au aflat printre cei mai influenţi agenţi electorali ai PDL şi ai preşedintelui Traian Băsescu. Florin Salam şi Roxana, prinţesa Ardealului, arestată ulterior pentru contrabandă cu ţigări, au făcut furori cu maneaua "Hai Băsescu la putere", iar Radu Berceanu a împărţit în campania electorală CD-uri cu Nicu Paleru.

La începutul acestui an Jurnalul Naţional începea o campanie prin care atrăgea atenţia autorităţilor statului că, în iureşul impozitării pensiilor, desfiinţării alocaţiilor pentru copii, "a uitat" de câteva categorii sociale care nu-şi pot justifica averile fabuloase. Propuneam atunci să se impoziteze "ţigănia", adică şmecherii cu palate şi maşini de lux care beneficiază de ajutoare sociale, maneliştii, vrăjitoarele, parlamentarii, procurorii, şefii de inspectorate judeţene de poliţie care şi-au ridicat vile şi învârt afaceri aiuritoare cu bani din salariul de bugetar.

Ni s-a explicat atunci, când se făceau calcule câte procente să se scadă din salariile bugetarilor şi din pensii, că de categoriile de mai sus Fiscul nu se poate atinge. Pentru că, în România, Constituţia garantează caracterul licit al averii, aşa că întâi trebuie demonstrat că maşinile scumpe, vilele în străinătate şi kilogramele de aur au fost dobândite pe căi necinstite. Mai mult, concluzia a fost trasă de un reprezentant de la Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR care a spus că la noi, cu cât furi mai mult, cu atât nimeni nu are ce să-ţi facă. Dacă te mai pui bine şi cu cine trebuie, poţi dormi liniştit şi face bani fără număr. Iată ce declara Adi Minune pentru Jurnalul Naţional: "Acum mi se întâmplă să mă duc de multe ori să zic: «Pentru tine, că îmi eşti prieten, cânt gratis». Poate e un general, poate e din armată, poliţist de rang mare, mă ajută şi pe mine vreodată, şi sun, şi imediat îmi trimit gardă de corp dacă am nevoie. Aşa îţi faci prieteni din toate ramurile". Mai cinstită, Regina Magiei Albe, Maria Câmpina, posesoare a mai multor maşini de lux, aur şi a unei vile cât un hotel, spunea că vrăjitoria e o meserie care nu se face pe chitanţe.

Estimările făcute din declaraţiile în presă ale unor manelişti şi vrăjitoare dau o palidă imagine a banilor pe care-i învârt. În 2006, în familia Mariei Câmpina a avut loc un eveniment fericit: nunta lui Alberto, fiul vrăjitoarei Sultana, fiica Mariei Câmpina, la care darul s-a ridicat la 70.000 de euro. Nuntaşii au scos din buzunar 25.000 de euro ca să le fie cântate melodiile preferate. Andra a câştigat 7.000 de euro, iar preferatul nuntaşilor, Florin Salam, a primit, pentru o oră, 10.000 de euro. Presa aprecia la acel moment că nunta a costat 85.000 de euro: închirierea celor trei limuzine care au transportat o parte din invitaţi pe traseul Antiaeriană -Mogoşoaia - Sofitel a costat 3.500 de euro. Dacă costumele au fost englezeşti, vinurile erau franţuzeşti şi, împreună cu whiskyul Jack Daniel's, curgeau în valuri. Cantitatea de aur care-i împodobea pe cei prezenţi nu putea fi estimată. La ieşire trebuia să te strecori printre şirurile de maşini străine. În 2007, Maria Câmpina a cheltuit în jur de 15.000 de euro pentru ziua onomastică, prilej cu care şi-a etalat coroana, sceptrul, şerparul şi pantofii de aur.

Nici Adi Minune nu e tocmai modest şi discret când vine vorba să-şi etaleze averea. Consilierul local de Ştefăneştii de Jos, Ilfov, care spune despre el că ar fi "maşină de făcut bani", a avut ceva emoţii cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru că nu şi-ar fi completat corect declaraţiile de avere şi interese. Ar fi fost şi greu, având în vedere cu ce se lăuda anterior în presă. Ultima sa maşină cumpărată, un Audi Q7, valorează 70.000 de euro. În Ştefăneşti, manelistul deţine clubul Cascada, club în care spune că a investit în jur de 30.000 de euro. Mizilic, având în vedere că, în vremurile bune, pentru o melodie cântată la urechea cui trebuie, manelistul primea şi 1.000 de euro.

Dan Bursuc, un alt manelist, impresar de nume grele precum Adi Minune sau Vali Vijelie, a făcut în 2007 nuntă de 500.000 de euro. În 2008, la botezul fiului său, Bursuc nu s-a uitat la bani şi a mai spart 100.000 de euro la un hotel de lux din capitală. Emblema valorii şi-a permis-o Bursuc la numai 90.000 de dolari americani de care şi-a achiziţionat un Mercedes cu infraroşii, plafon transparent şi sistem de televiziune. Ca să se ştie a cui e maşina, manelistul şi-a pus poza la număr, iar numărul maşinii este DBU.

Emil Boc a declarat ieri că "pe noi ne interesează ca cei care realizează un venit să nu şi-l ascundă şi să-l transfere prin evaziune fiscală în alte profituri, ci să plătească, conform legii, taxele la bugetul de stat". Noi zicem că are de unde să ia.

×
Subiecte în articol: special