x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vrancea: Primarul oraşului Mărăşeşti, condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Vrancea: Primarul oraşului Mărăşeşti, condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

18 Iul 2019   •   20:15
Vrancea: Primarul oraşului Mărăşeşti, condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese
Sursa foto: Kuzma/Getty Images/iStockphoto

Primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică-Dorel Chitic, a fost condamnat, joi, de Judecătoria Panciu la un an şi jumătate de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată şi interzicerea dreptului de a fi ales în orice funcţie publică timp de trei ani.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la data pronunţării.

"Aplică inculpatului Chitic Valerică-Dorel pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată. (...) Aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) Cp (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia) calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare. (...) Suspendă executarea pedepsei principale şi accesorii sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri", se arată în hotărârea Judecătoriei Panciu.

Instanţa a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, Valerică Chitic va trebui să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta şi să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeste cinci zile, precum şi schimbarea locului de muncă.

De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere acesta este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Mărăşeşti sau Şcolii Generale Pufeşti.

Valerică Chitic a fost trimis în judecată în anul 2017, după ce Agenţia Naţională de Integritate a descoperit faptul că, în calitate de primar al oraşului Mărăşeşti, a participat la luarea unor decizii cu privire la raporturile dintre Primăria oraşului Mărăşeşti şi o societate comercială din aceeaşi localitate, la care acesta era acţionar unic.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: vrancea mărăşeşti