x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabila - 13 decembrie 2008

Vremea probabila - 13 decembrie 2008

de Dan Panaitescu    |    13 Dec 2008   •   00:00

În aceste zile, aspectul vremii în ţara noastră este condiţionat de cuplajul dintre nucleul depresionar activ în bazinul central-estic mediteranean, în deplasarea sa normală spre est şi centrul de presiune mare situat în estul continentului.



Nebulozitatea s-a accentuat treptat începând încă de ieri-noapte şi prezenţa plafonului noros a atenuat scăderea temperaturii aerului în cursul nopţii, astfel încât dimineaţa s-au înregistrat valori termice mai ridicate decât în dimineaţa precedentă, pozitive în mare parte, atingând chiar pragul de 10°C pe Litoral, dar a limitat şi creşterea valorilor diurne. Atât minimele, cât şi maximele termice sunt mai ridicate decât cele obişnuite la acestă dată, tot ca efect al influenţei mediteraneene, nucleul activ aducând aer cald, apoi aer rece. Sistemul noros asociat acestui nucleu este bogat în umezeală şi va determina ploi pe arii extinse în regiunile sudice, sud-vestice, mai însemnate cantitativ în Banat şi dealurile Olteniei, iar în zona montană va ninge. Periferii ale acestui sistem noros vor ajunge şi în celelalte regiuni, dar ploile vor fi slabe şi pe arii restrânse. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

BUCUREŞTI


Centru:        
max.: 6°C     min.: 3°C
Periferie:      max.: 5°C    min.: 3°C

Azi (sâmbătă):

Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.

Mâine (duminică):

Cerul va fi acoperit şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante. Maxima: 6°C; minima: 2°C.

Poimâine (luni):

Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab sau va burniţa. Vântul va sufla în general moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante. Maxima: 6°C; minima: 3°C.

LA MUNTE


Azi (sâmbătă):
Cerul va fi mai mult noros. Vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi de ninsoare, pe arii relativ extinse în Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali şi doar izolat în restul zonei. Vântul va prezenta intensificări. Temperatura aerului va scădea uşor faţă de intervalul precedent.

Mâine (duminică):

Cerul va fi mai mult acoperit în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii mixte. În restul zonei, înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile se vor semnala izolat. Vântul va avea intensificări. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

Poimâine (luni):

Cerul va fi variabil în nordul Carpaţilor Orientali şi al Munţilor Apuseni şi mai mult noros în restul zonei. Pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Vântul va continua să prezinte unele intensificări.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.

Azi (sâmbătă):

Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori în jur de 757-758 mm Hg.

Mâine (duminică):

Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori în jur de 757-758 mm Hg.

×
Subiecte în articol: noros meteo presiunea atmosferică