x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă - 16 ianuarie 2009

Vremea probabilă - 16 ianuarie 2009

de Dan Panaitescu    |    16 Ian 2009   •   00:00

Încălzirea a continuat în toate regiunile, cu deosebire în dealurile vestice, astfel că în cursul zilei de miercuri temperaturile maxime au urcat până la 13°C la Oraviţa şi în zonele depresionare s-au apropiat de 0°C, înregistrându-se –1°C la Joseni.



Ieri-dimineaţă, temperaturile minime au coborât numai până la 6°C la Constanţa şi –7°C la Miercurea-Ciuc. În următorul interval de prognoză, o dată cu schimbarea circulaţiei atmosferice, vremea se va răci. Ţara noastră se va afla la zona de contact dintre mase de aer cu proprietăţi diferite: pe de o parte, din regiunile nordice va coborî aer rece de origine polară, care alunecă pe lângă maximul baric scandinav, pe panta nordică, până la latitudinile temperate, iar astăzi în sud-vest încă se vor mai simţi efectele calde ale depresiunii mediteraneene (la care se va adăuga şi insolaţia). Maximele termice vor mai urca spre 7°C în Subcarpaţii Olteniei, în timp ce în jumătatea nordică vor predomina ninsorile slabe. Începând de mâine, cerul se va degaja treptat şi insolaţia va compensa pătrunderea aerului mai rece, dar noaptea răcirea va fi accentuată, iar minimele termice vor coborî din nou sub –10°C, spre –17°C în estul Transilvaniei. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

BUCUREŞTI


Centru:        max.: 4°C     min.: –2°C
Periferie:     max.: 3°C    min.: –3°C

Azi (vineri):

Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros, iar după-amiaza şi noaptea vor fi precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, apoi ninsoare. Vântul va sufla slab, până la moderat.

Mâine (sâmbătă):
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului. Vântul va sufla slab, până la moderat. Presiunea atmosferică va continua să crească uşor. Maxima: 4°C; minima: –8°C.

Poimâine (duminică):
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab, până la moderat. Presiunea atmosferică va creşte uşor în a doua parte a intervalului. Maxima: 1°C; minima: –6°C.

LA MUNTE


Azi (vineri):
Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla moderat, iar pe creste va bate tare, viscolind zăpada.

Mâine (sâmbătă):
Vremea va continua să se răcească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în Carpaţii Orientali, unde vor mai fi condiţii de ninsori slabe. Vântul va sufla moderat, iar pe creste va bate tare. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Poimâine (duminică):
Cerul va prezenta înnorări şi local va ninge, îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla moderat, iar pe creste va bate tare. Temperatura aerului va creşte uşor faţă de intervalul anterior. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ


Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.

Azi (vineri):
Presiunea atmosferică va creşte uşor în a doua parte a intervalului, de la valori în jur de 755-756 mm Hg până la valori în jur de 758 mm Hg.

Mâine (sâmbătă):
Presiunea atmosferică va continua să crească uşor, de la valori în jur de 758 mm Hg până la valori în jur de 760 mm Hg.

PROGNOZA ÎN EUROPA


În jumătatea estică a continentului vor fi înnorări şi vor cădea precipitaţii pe arii relativ extinse, sub formă de ninsoare în regiunile nord-estice şi central-nord-estice, mixte în România, Ucraina şi sudul Rusiei şi sub formă de ploaie în ţările limitrofe bazinului estic al Mării Mediterane. În restul continentului vor fi înnorări temporare, mai accentuate în nord-vest, unde va ploua pe arii extinse şi izolat cantităţile de apă pot fi însemnate. În zonele în care va fi vânt, acesta va sufla slab şi moderat, în rafale pe alocuri, şi va accentua senzaţia de frig. Temperatura aerului va scădea în regiunile nordice şi va creşte uşor în cele sud-estice. În celelalte regiuni, ploile vor fi izolate, iar în zonele joase se va semnala ceaţă. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante, valorile fiind comparabile cu cele din zilele trecute. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

×