x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă 18 decembrie 2008

Vremea probabilă 18 decembrie 2008

de Dan Panaitescu    |    19 Dec 2008   •   00:00

Valorile termice înregistrate ieri dimineaţă – în condiţiile în care cerul era acoperit în toată ţara şi ploua pe arii extinse, iar la munte era lapoviţă – erau comparabile cu valorile termice maxime măsurate în ziua precedentă, excepţie făcând regiunile vestice şi nord-vestice, unde temperaturile diurne au avut o creştere semnificativă, deoarece nebulozitatea s-a accentuat treptat după orele prânzului şi insolaţia a fost suficientă.



 La creşterea temperaturilor în timpul nopţii a contribuit nu numai prezenţa plafonului noros care a împiedicat răcirea nocturnă, ci şi transportul de aer cald de origine mediteraneană datorat apropierii dinspre sud-vest a nucleului ciclonic cu întregul ansamblu noros, bogat în vapori de apă. Blocarea estică a traiectoriei transbalcanice a acestui nucleu va conduce la deplasarea acestuia în zona geografică a României, urmată de o mutare spre nord. Ca urmare a rotirii acestui nucleu depresionar, norii se vor “amesteca”, iar avansul aerului cald va fi urmat de o pătrundere rece, postfrontală, astfel încât dacă astăzi vor predomina ploile, de mâine acestea se vor transforma în ninsoare, iar aria precipitaţiilor va fi în restrângere. La munte va ninge şi se va reînnoi stratul de zăpadă. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

BUCUREŞTI


Centru:         max.: 12°C    min.: 3°C
Periferie:      max.: 11°C    min.: 2°C

Azi (vineri):
Cerul va fi temporar noros, favorabil ploii slabe, de scurtă durată, în cursul serii. Vântul va sufla slab. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.

Mâine (sâmbătă):
Vremea se va răci uşor. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante. Maxima: 7°C; minima: 1°C.

Poimâine (duminică):
Cerul va fi mai mult noros şi trecător vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima: 4°C; minima: –1°C.

LA MUNTE


Azi (vineri):
În Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, cerul va fi mai mult noros şi local vor cădea precipitaţii mixte. În restul zonelor montane, înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului va scădea uşor faţă de intervalul precedent.

Mâine (sâmbătă):
Vremea va continua să se răcească uşor. Cerul va fi mai mult noros şi local vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.

Poimâine (duminică):
Cerul va fi mai mult noros şi pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului va continua să scadă uşor.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ


Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.

Azi (vineri):
Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative menţinându-se la valori în jur de 752-753 mm Hg.

Mâine (sâmbătă):
Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori în jur de 752-753 mm Hg.

×
Subiecte în articol: noros meteo presiunea atmosferică