x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă 18 matie 2009

Vremea probabilă 18 matie 2009

de Sorin Anghel    |    18 Mar 2009   •   00:00

În cursul zilei de luni, în sudul ţării, vremea a fost frumoasă cu cerul variabil şi maxime termice ce au depăşit frecvent 10 grade, atingând chiar 15 grade în sud-vest, apoi, şi aici s-a înnorat.



În prezenţa plafonului noros compact care a împiedicat răcirea nocturnă, minimele termice nu au fost foarte scăzute (puţine valori uşor negative, iar la Halanga, Drobeta Turnu Severin şi Sulina ieri dimineaţă s-au înregistrat 5 grade). Au fost precipitaţii în toate regiunile, ploi în sud, iar în rest şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare, iar la munte a mai nins. Precipitaţiile au avut şi caracter de aversă, dar au fost neînsemnate cantitativ. În următorul interval de prognoză, contextul sinoptic la scara continentului va favoriza avansul aerului rece, din nordul Peninsulei Scandinavice până în zona României, atât în stratul inferior al atmosferei cât şi în straturile superioare, iar valorile scăzute de presiune din această parte a Europei (pe întreaga coloană de aer) va permite succesiunea sistemelor noroase asociate nucleului depresionar coborât până la latitudinile ţării noastre. În aer rece, postfrontal, la care se adaugă şi contribuţia din altitudine, în următoarele zile, vremea se va răci uşor, de la o zi la alta, iar aspectul vremii va fi schimbător, determinat de nebulozitate, precum şi de aria şi forma precipitaţiilor. Astăzi, ne aşteptăm la vreme închisă şi precipitaţii pe arii relativ extinse (mai ales ninsori în nord şi centru, îndeosebi ploi în sud şi mixte în rest), iar creşterea valorilor termice diurne va fi frânată, apoi diminua-rea nebulozităţii şi restrângerea spaţială a precipitaţiilor se va reflecta în scăderea valorilor nocturne, astfel încât regimul termic prognozat pentru acest interval de timp prognozat va ajunge sub valorile normale ale perioadei. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

BUCUREŞTI


Centru:         max.: 8°C   min.: 0°C
Periferie:     max.: 7°C   min.: –2°C

Azi (miercuri):
Vremea se va răci uşor. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Mâine (joi):
Vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această dată. Cerul va mai prezenta unele înnorări în cursul zilei,când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va creşte uşor. Maxima: 8°C, iar minima: –4°C.

Poimâine (vineri):
Cerul va fi temporar noros, iar vântul slab până la moderat. Maxima: 8°C, iar minima: –3°C.

LA MUNTE


Azi (miercuri):
Vremea se va răci uşor. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge pe arii relativ extinse. Cantităţile de apă vor putea depăşi izolat 10-15 l/mp, îndeosebi în Carpaţii Meridionali. Vântul va prezenta intensificări mai ales pe creste.

Mâine (joi):

Cerul va prezenta înnorări şi îndeosebi în cursul zilei va ninge pe arii relativ extinse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului va continua să scadă uşor.

Poimâine (vineri):
Cerul va fi mai mult noros şi mai ales ziua, local va ninge. Vântul va sufla slab până la mode-rat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

METEO EXTREM


Norvegia este singura ţară din Europa unde meteorologii au instituit cod galben pentru ninsoare. În schimb, în Luxemburg este cod galben din cauza incendierii unor păduri. Din cauza vântului puternic, în Austria, Slovacia şi Spania au primit cod portocaliu. Intensificări de vânt vor mai fi în Slovenia, Portugalia, Polonia şi Ungaria.

PROGNOZA ÎN EUROPA


Astăzi, poziţia principalilor centri barici va favoriza alunecarea aerului foarte rece dinspre pol spre Europa-Centrală. Circulaţia atmosferică meridională va transporta astfel spre regiunile centrale aer polar, prin alunecarea în lungul anticiclonului Azoric, de la nord spre sud. Această formaţiune barică, foarte dezvoltată atât meridional cât şi latitudinal, va acoperi toată partea vestică şi central-vestică a continentului, unde în regim anticiclonic, stabil şi în aer mai cald, vremea va fi predominant frumoasă. Anticiclonul Azoric va fi dezvoltat şi în înălţime, având corespondent în troposfera medie şi mai sus, astfel încât aerul rece va coborî spre latitudini din ce în ce mai joase, pe lângă un «zid» de presiune ridicată aducând cu el ninsori asociate cu vânt. Aerul rece va fi aspirat de nucleul depresionar coborât din Peninsula Scandinavică până în România. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

×
Subiecte în articol: vremea uşor meteo