x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă 3 martie 2009

Vremea probabilă 3 martie 2009

de Sorin Anghel    |    03 Mar 2009   •   00:00

În toată jumătatea de sud a ţării noastre, sâmbătă şi duminică a predominat o vreme frumoasă, cu valori termice maxime ca de primăvară; ieri, cel puţin în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, dar şi în Moldova, temperatura a marcat o scădere, ca urmare a pătrunderii unui aer mai rece, de origine polară, prin Suedia, Finlanda, Republicile Baltice, Ucraina şi Moldova (de dincolo şi de dincoace de Prut).



În judeţele Harghita, Botoşani, Suceava şi Neamţ, minimele din ultimele două nopţi au fost cele mai scăzute din ţară şi sub –12 grade; în regiunile care cuprind aceste judeţe, mai precis Moldova, nordul şi estul Transilvaniei, dar şi în Bărăgan, Dobrogea şi mare parte din Maramureş, cerul va rămâne mai mult senin, nu va mai pătrunde aer rece şi, prin persistenţa celui care s-a instalat acolo şi în condiţii radiative nocturne pronunţate, minimele vor rămâne negative, dar maximele vor fi în creştere ca urmare a insolaţiei. Astăzi şi mâine, în toate regiunile, vremea se va încălzi, încălzirea din zonele cu nebulozitate va fi de natură advectivă (transport de aer cald); precipitaţiile vor fi foarte puţine şi slabe cantitativ până joi, când un prim sistem frontal, de origine mediteraneană va determina, în principal, ploi începând din sud-vestul ţării, ploi care se vor extinde treptat şi vor cuprinde şi restul teritoriului, iar, la abordarea Olteniei şi a jumătăţii de nord a Munteniei cantităţile de apă pot deveni importante inclusiv în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. (meteorolog Romica Jurca)

BUCUREŞTI

Centru:      max.: 10°C    min.: 0°C
Periferie:     max.: 9°C    min.: –1°C

Azi (marţi):
Cerul va fi variabil, iar vântul slab până la moderat. Vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Mâine (miercuri):
Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul slab până la moderat. Presiunea atmosferică va scădea. Maxima: 13°C, iar minima: 2°C.

Poimâine (joi):
Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul se va intensifica. Maxima: 10°C, iar minima: 6°C.

LA MUNTE

Azi (marţi):
Cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

Mâine (miercuri):
Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi în cursul nopţii vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie, local în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi doar izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat.

Poimâine (joi):
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse, la început în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, apoi şi în restul zonei montane. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În zona înaltă, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va prezenta intensificări. Temperatura aerului nu va suferi modificări importante.

METEO EXTREM

Sud-estul Spaniei este astăzi sub incidenţa unei avertizări cod galben. În Almeria sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice, în vreme ce în Granada va ninge viscolit. Ninsori mai sunt aşteptate în Finlanda, Irlanda şi izolat în Suedia. Estul şi vestul Ungariei vor tremura din cauza gerului năpraznic. De asemenea, pentru Norvegia, în regiunile din centrul ţării, a fost emisă o avertizare cod galben pentru vânt. În Franţa, la graniţa cu Italia, este, de asemenea, cod galben.

PROGNOZA ÎN EUROPA

În vest, sud-vestul Europei, dar şi în spaţiul care cuprinde Suedia, Republicile Baltice, Ucraina, Republica Moldova, estul extrem la României şi în bazinul central şi vestic al Mării Negre, presiunea atmosferică se va menţine ridicată astăzi, iar de mâine va fi în scădere. Scăderea va fi mai accentuată în ţările centrale şi de sud; în bazinul central al Mării Mediterane, deasupra Italiei, dar şi în Marea Adriatică se vor forma şi dezvolta cicloni ale căror formaţiuni noroase, din ce în ce mai bine organizate, îşi vor îmbogăţi conţinutul de umezeală precipitabil, mai ales că, prin scăderea temperaturii în altitudine, acele formaţiuni se mai pot dezvolta şi pe verticală. Cu această scădere şi cu aerul cald de la limita inferioară a atmosferei se va crea un contrast termic care va face ca ploile să aibă mai ales caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice. (meteorolog Romica Jurca)

×
Subiecte în articol: cerul meteo