x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă 9 matie 2009

Vremea probabilă 9 matie 2009

de Dan Panaitescu    |    09 Mar 2009   •   00:00

Datorită poziţiei sale geografice, ţara noastră s-a aflat atât în zona de influenţă a ciclonului mediteranean cât şi în cea a ciclonului coborât latitudinal până în nordul României.



La joncţiunea dintre cele două nuclee de presiune scăzută, a fost antrenat aer cu proprietăţi atât de diferite, cald şi umed şi aer rece, astfel încât s-au produs fenomene care sunt caracteristice atât perioadei reci, cât şi perioadei calde a anului. Pe fond de vreme caldă, chiar deosebit de caldă în sud, centru şi est, au fost înnorări şi ploi în cea mai mare parte a ţării, iar ploile au avut şi caracter de aversă şi s-au semnalat descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă cumulate au fost mai însemnate şi a căzut grindină în judeţele Mureş şi Vâlcea. În zona de munte, precipitaţiile au fost sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În aceste condiţii, maximele termice au urcat până la 18°C la Giurgiu, iar minimele au atins 7°C la Drobeta Tr. Severin şi Bechet. În următoarele zile, vremea va avea un aspect schimbător, cu înnorări şi precipitaţii în toate regiunile, dar la momente de timp diferite: astăzi, mai ales în nord-vest, nord şi centru (unde vor predomina ploile), mâine, în cea mai mare parte a ţării (ploi în sud şi sud-est şi mixte în rest), iar poimâine, îndeosebi în vest, centru şi nord. Regimul termic va avea o uşoară creştere, astăzi, când se aşteaptă ca în sudul ţării să se atingă temperaturi diurne de 14°C...15°C, ca apoi, de la zi la zi, valorile termice să scadă, astfel încât la sfârşitul intervalului de prognoză maximele termice să se situeze între 2°C şi 12°C, iar minimele să fie cuprinse între -4°C şi 4°C, uşor mai coborâte în depresiuni.
 meteorolog Doina Mărăşoiu

 

La munte

AZI (LUNI):
Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare mai ales în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Noaptea va ninge pe arii mai extinse în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă, tendinţa fiind de uşoară creştere.
MÂINE (MARŢI):
Cerul va fi mai mult noros şi îndeosebi ziua va ninge mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului va scădea uşor faţă de intervalul precedent.
POIMÂINE (MIERCURI):
Cerul va fi temporar noros şi va ninge local în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în restul zonelor montane. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura aerului nu va suferi modificări importante comparativ cu intervalul precedent, tendinţa fiind de uşoară creştere.

 

Bucureşti

Centru:             max.: 140C     min.: 30C
Periferie:    max.: 130C     min.: 20C
AZI (LUNI):
Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea. Sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.
MÂINE (MARŢI):
Cerul va prezenta înnorări îndeosebi în cursul zilei, când temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. Maxima: 7°C; minima: -3°C.
POIMÂINE (MIERCURI):
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va creşte. Maxima: 10°C; minima: 0°C.

 

Meteo extrem

Astăzi este o zi săracă în atenţionări meteorologice pentru Europa. Nu întâlnim decât o atenţionare cod galben pentru vânt şi ninsoare în Suedia. Slovacia are cod galben pentru risc crescut de avalanşă, pe când în Spania se menţine codul galben pentru agitaţia maritimă. Grecia are în continuare parte de avertizare cod galben pentu ploaie şi descărcări.

 

Prognoza în Europa

În Peninsula Iberică şi în cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice, vremea va fi în general frumoasă. În restul continentului, cerul va fi mai mult noros şi vor cădea precipitaţii însoţite de intensificări ale vântului. Precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie pe arii relativ extinse în ţările nord-vestice şi centrale, mixte în zonele montane, dar şi în ţările central-estice şi estice.

În special, în ţările nordice va ninge. Intensificările de vânt vor fi mai susţinute în nord-vestul şi centrul continentului, amplificând senzaţia de rece deja existentă. Temperatura aerului va fi în scădere în regiunile central-vestice, iar în rest nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior. Se va produce ceaţă, îndeosebi la orele dimineţii, în zonele joase din nord şi nord-est. Presiunea atmosferică va fi într-o uşoară creştere.
  • meteorolog Doina Mărăşoiu

×
Subiecte în articol: cerul meteo