x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Whitney Houston a fost găsită moartă în camera sa de hotel! Explicaţia posibilei sinucideri

Whitney Houston a fost găsită moartă în camera sa de hotel! Explicaţia posibilei sinucideri

de Marina Constantinoiu    |    12 Feb 2012   •   06:15
Whitney Houston a fost găsită moartă în camera sa de hotel! Explicaţia posibilei sinucideri

UPDATE 10.48

Cu doar cateva zile inaintea tragediei, Whitney Houston inota in piscina hotelului, alaturi de fiica sa, Bobbi Kristina, parand fericita, a declarat un apropiat al artistei, pentru CNN.

UPDATE 10.42

La petrecerea organizata sambata seara, de Clive Davis, mentorul lui Whitney Houston, inaintea premiilor Grammy, dar la doar cateva ore dupa ce corpul artistei a fost gasit neinsufletit si chiar in acelasi hotel (Beverly Hilton), au participat, intre altii, Tony Bennett, Gladys Knight, Penny Marshall, Jimmy Jam, Paul Shaffer, David Foster, Adam Lambert si Britney Spears, relateaza CNN. Whitney Houston a fost si ea invitata la petrecere, dar nu si la gala premiilor Grammy. Acum, insa, gala ii va fi dedicata. Aici ar putea fi explicatia tragediei…

UPDATE 9.47

Corpul neinsufletit al artistei a fost gasit de bodyguardul acesteia, a precizat partenerul lui Whitney Houston, Courtney Barnes, conform CNN.

UPDATE 9.40

Un purtator de cuvant al politiei din Beverly Hills, Los Angeles, a declarat: "(Sambata) la ora 3.55 p.m. (ora locala) a fost pronuntat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel", relateaza CNN. Acesta a mai spus ca serviciile de urgenta au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului in care artista se afla, dar incercarile de resuscitare a cantaretei au esuat.

Cauza decesului nu a fost deocamdata facuta publica.

Mark Rosen, locotenent la Politia din Beverly Hills, a declarat ca la fata locului "nu au fost gasite semne de intentii criminale", iar cauza mortii vedetei este in prezent investigata.

Ultimul spectacol, sustinut cu doua zile inainte sa moara

Whitney Houston a participat, joi, la o petrecere organizata inaintea ceremoniei de decernare a premiilor Grammy, unde vedeta a urcat pentru ultima data pe scena alaturi de Kelly Price, in onoarea careia fusese organizata petrecerea, relateaza mtv.com.

"La petrecerea in onoarea mea, am invitat mai multi prieteni, printre care si Whitney Houston. Toti prietenii mei au venit si au cantat. Nu ma asteptam ca Whitney sa urce pe scena, dar a facut-o. A urcat pe scena si, in timp ce eu vorbeam cu ea, a luat microfonul si a inceput sa cante", a declarat Kelly Price despre seara de joi.

Whitney Houston, una dintre artistele cu cele mai mari vanzari de discuri din toate timpurile, si-a relansat cariera muzicala la sfarsitul anului 2009, dupa ce s-a luptat multi ani cu dependenta de droguri.

Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat sapte albume consecutive premiate cu discuri de platina, depasind la acest capitol chiar si trupa Beatles. Pe plan mondial, diva americana a vandut peste 140 de milioane de albume si 50 de milioane de single-uri, printre care se numara si piesa "I Will Always Love You", lansata in 1993 si care a devenit una dintre cel mai bine vandute melodii din toate timpurile. (Cotidianul)

Stirea initiala

Celebra cantareata si actrita americana Whitney Houston a incetat din viata ieri, la Beverly Hills, in California, la varsta de numai 48 de ani.

Whitney a fost botezata chiar de regina muzicii soul, Aretha Franklin, si a avut una dintre cele mai stralucitoare cariere ale timpului sau, marcata insa de mari probleme din cauza consumului de droguri.

Agentul lui Whitney Houston si membri ai familiei au confirmat pentru presa americana decesul cantaretei, fara sa ofere mai multe amanunte, relateaza corespondentul la Washinton al Radio Romania Actualitati, preluat de Rador.

Whitney a fost unul dintre cei mai de succes artisti din anii '80 si '90, pana cand dependenta de droguri si casatoria dificila cu Bobby Brown au facut-o sa iasa din lumina reflectoarelor. A debutat in 1985 cu albumul "Whitney Houston", care a avut vanzari de milioane de dolari, si a lansat hit-uri precum "Saving all my love for you", pentru care a castigat primul sau Premiu Grammy. In total, a primit sase astfel de distinctii si a fost nominalizata de peste 20 de ori. Printre trofeele pe care le-a primit sunt si doua premii Emmy si 30 de recompense la Billboard Music Awards. Unele dintre cele mai cunoscute melodii ale sale au fost "I will always love you", de pe coloana sonora a filmului "The bodyguard", in care de altfel a si jucat, "I wanna dance with somebody" si "One moment in time".

×