x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Imnului Naţional: Sute de bucureşteni au intonat „Deşteaptă-te, române!”, în faţa Cercului Militar

Ziua Imnului Naţional: Sute de bucureşteni au intonat „Deşteaptă-te, române!”, în faţa Cercului Militar

de Alina-Elena Vasiliu    |    29 Iul 2014   •   17:02
Ziua Imnului Naţional: Sute de bucureşteni au intonat „Deşteaptă-te, române!”, în faţa Cercului Militar

„Deşteaptă-te, române!” a fost, pentru câteva sute de bucureşteni prezenţi, ieri, în faţa Cercului Militar Naţional, mai mult decât un îndemn demodat, evocat ocazional. La ora nouă dimineaţa, Piaţa Tricolorului era ticsită cu spectatori de toate vârstele, dornici să ia parte la festivitatea organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Imnului României.

Copii de-o şchioapă, cu o mână prinsă de haina părinţilor şi cu cealaltă ţinând strâns un steag al României în miniatură, au devenit repede serioşi, când muzica militară a început să se audă. Curioşi de toate vârstele au ocupat bulevardul şi au încercat să se apropie cât mai mult de platoul pe care s-a desfăşurat ceremonia.

Prim-ministrul Victor Ponta a fost întâmpinat de Garda de Onoare, apoi a fost oficiată o scurtă slujbă religioasă. Cuprinşi de euforia patriotismului, toţi cei prezenţi au intonat cântecele patriotice interpretate de Corurile reunite ale Muzicii Militare, printre care „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!”, „Noi suntem români” şi, evident, „Deşteaptă-te, române!”. Orchestra Ansamblului Artistic al Armatei şi Ansamblul „Ciocârlia” al MAI au susţinut un recital de marşuri militare.

La final, după defilarea Gărzii de Onoare a Armatei Române, furnicarul s-a împrăştiat din centrul Capitalei, spre destinaţiile fiecăruia, unde nu-i nevoie să cunoşti imnul, ca să-ţi poţi câştiga pâinea cea de toate zilele. Pe drumul întoarcerii la grijile de fiecare zi, ies în evidenţă doi bătrâni îmbrăcaţi în costume militare. Merg cu fruntea plecată, dar nu de dezamăgire, ci, mai degrabă, emoţionaţi de solemnitatea evenimentului.

Constantin Didulescu este general-locotenent în retragere şi mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, că ziua de ieri a fost un moment deosebit în existenţa sa de român şi, mai ales, de patriot în slujba armatei. „Sunt veteran de război, am peste nouăzeci de ani şi îmi amintesc cum, în primele clase de şcoală şi, apoi, ca ofiţer, trăiam în suflet acest simbol naţional. E trist că nu se mai dă atenţie acestui simbol. Am trăit azi momente deosebite; tot ceea ce voi aţi auzit, eu am simţit în suflet”, se destănuie bătrânul.

La unison cu el, vorbeşte şi generalul de brigadă Marin Lungu, dezamăgit că românii arată, tot mai des, că nu mai cunosc versurile propriului imn: „Nu prea se cunoaşte că oamenii mai ştiu versurile imnului naţional, dar avem convingerea că vom reveni din amorţeala aceasta. Imnul şi tricolorul reprezintă existenţa poporului român.”

La sărbătoarea Imnului Naţional, a luat parte şi primarul general al Capitalei – Sorin Oprescu, alături de ministrul Apărării – Mircea Duşa, şi de ministrul Afacerilor Interne – Gabriel Oprea. Pentru ca spiritul sărbătoririi imnului „Deşteaptă-te, române!” să răzbată peste tot în Bucureşti, toate mijloacele de transport în comun de pe străzile Capitalei au purtat, în mod simbolic, steagul României, agăţat lângă oglinzile retrovizoare.

Din 1998, Ziua Imnului Naţional se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 29 iulie.

×