x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, marcată luni printr-un marş

Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, marcată luni printr-un marş

01 Apr 2018   •   17:00
Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, marcată luni printr-un marş

Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului va fi marcată, luni, între orele 10,30 - 13,00, în Bucureşti, printr-un marş, informează Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism.  

 
"Un nou marş pentru respectarea demnităţii persoanelor cu autism - copii, tineri, adulţi -, pentru oportunităţi şi şanse egale la o viaţă normală, pentru eliminarea barierelor care îi împiedică să aibă o viaţă decentă", se arată într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.  
 
Pentru marşul de conştientizare şi sensibilizare de luni, participanţii se vor aduna în Piaţa Universităţii, în zona statuilor, urmând să se deplaseze apoi spre Parcul Unirii. Participanţii vor purta câte un carton albastru, pe care vor fi scrise mesaje către autorităţi sau publicul larg.  
 
Mesajele către autorităţi vor fi înmânate premierului Viorica Dăncilă, la o întâlnire care ar urma să aibă loc pe 4 aprilie, la Guvern, se precizează în comunicat.  
 
"În 4 aprilie, la invitaţia doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, vom participa la Guvern la întâlnirea în care domnia sa ne va comunica măsurile pe care Guvernul pe care îl conduce le propune la problemele enunţate de noi şi alte organizaţii de profil în 23 februarie. Autism România speră ca principala măsură cadru să fie cea de creare a unui program naţional pentru persoanele cu autism, susţinut din fondurile şi prin eforturile comune ale celor trei ministere: al Sănătăţii, al Educaţie şi al Muncii", se spune în comunicat.  
 
Potrivit Autism România, acest program ar crea un cadru coerent pentru livrarea către persoanele cu autism a serviciilor adaptate şi specializate de care au nevoie, asigurarea resursei umane şi pregătirea adecvată a acesteia.  
 
Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism este o organizaţie creată în anul 2001. Ea are ca misiune apărarea demnităţii, drepturilor şi intereselor persoanelor a căror viaţă este marcată de autism. 

 

×
Subiecte în articol: ziua mondisla a autismului