x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun

30 Mai 2019   •   12:11
Ziua mondială fără tutun
Sursa foto: pecaphoto77/Getty Images/iStockphoto

În fiecare an, la 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi partenerii săi sărbătoresc Ziua mondială fără tutun. Campania anuală este un prilej de a atrage atenţia asupra efectelor nocive ale utilizării tutunului şi a fumatului pasiv şi de a descuraja folosirea tutunului în orice formă, conform site-ului OMS, www.who.int.

Statele membre ale OMS au instituit, în 1987, Ziua mondială fără tutun, pentru a atrage atenţia asupra consumului de tutun şi asupra deceselor şi bolilor cauzate de acest fenomen. Prin Rezoluţia WHA40.38 din 15 mai 1987 s-a hotărât ca ziua de 7 aprilie 1988, a patruzecea aniversare a OMS, să fie sărbătorită ca Zi mondială fără fumat.

Anul următor, prin rezoluţia WHA42.19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a hotărât ca ziua de 31 mai a fiecărui an să fie sărbătorită ca Ziua mondială fără tutun, conform sursei citate.

An de an, Zilei mondiale fără tutun îi este atribuită o temă. Prima dintre acestea, din 1988, a fost "Tutun sau sănătate: alege sănătatea". Au urmat "Femeile şi tutunul: femeia fumătoare, un risc în plus" (1989), "Copilăria şi tinereţea fără tutun: creşterea fără tutun" (1990), "Transportul public şi locurile publice ar fi mai bune fără tutun" (1991), "Locuri de muncă fără tutun: mai sigure şi mai sănătoase" (1992).

Tema din 2018 a Zilei mondiale fără tutun a fost "Tutunul şi bolile cardiace". S-a evidenţiat legătura dintre consumul de produse din tabac şi bolile cardiovasculare precum şi acţiunile şi măsurile ce pot fi luate de guverne şi de public pentru a reduce riscul bolilor produse de consumul de tutun, mai notează sursa citată.

Anul acesta, Ziua mondială fără tutun se desfăşoară sub tema "Tutunul şi bolile pulmonare". Conform pliantului OMS, expunerea la tutun este o ameninţare pentru sănătatea plămânilor tuturor, nu doar a fumătorilor. Copiii născuţi de mame fumătoare au şanse mult mai mari să sufere de capacitate pulmonară redusă, ceea ce poate duce la boli respiratorii cronice. Anual, mai mult de un milion de decese, la nivel global, se datorează fumatului pasiv.

În ţara noastră, Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" va lansa, la 31 mai 2019, cu ocazia Zilei mondiale fără tutun, un proiect educaţional cu privire la efectele fumatului asupra plămânilor. Acesta se adresează elevilor şi constă în organizarea unor ateliere de informare, conform site-ului oficial www.marius-nasta.ro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ziua mondială fără tutun