x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua României: armata cu poporul, politicienii cu orgoliile

Ziua României: armata cu poporul, politicienii cu orgoliile

de Cristian Anton    |    02 Dec 2016   •   07:24
Ziua României: armata cu poporul, politicienii cu orgoliile
Sursa foto: DIANA OROS

Parada militară de Ziua Naţională a României de la Arcul de Triumf a fost una spectaculoasă. Mii de bucureşteni, printre care foarte mulţi copii, au profitat de vremea frumoasă şi au luat cu asalt centrul Capitalei pentru a se bucura de spectacolul oferit de cei peste 3.000 de militari români şi străini care au defilat pe sub Arcul de Triumf. Dincolo de tehnica militară prezentată şi desfăşurarea de forţe fără precedent, ziua de 1 Decembrie a avut şi controversele ei.

 

Liderii PSD şi ALDE, care nu au fost invitaţi de Preşedinţie la tribuna oficială, au asistat la paradă din spaţiul destinat publicului, iar din zona lor s-au auzit huiduielile adresate preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Dacian Cioloş. De asemenea, atrage atenţia gestul guvernului maghiar, care a interzis diplomaţilor săi să participe la recepţia oferită de Ambasada României de Ziua Naţională.

Parada, care a durat o oră şi 15 minute, a fost urmărită de la tribuna oficială de preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, foştii şefi ai statului Ion Iliescu, Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, miniştri, diplomaţi, reprezentanţi ai instituţiilor statului, liderul PNL Alina Gorghiu şi veterani de război. Printre oficialităţi s-a aflat şi Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, care a purtat un fular tricolor şi a bătut pasul pe loc, de frig sau prinsă de ritm, în timpul defilării. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, liderii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, s-au aflat în apropierea zonei oficiale, dar în public. La sosire, şeful statului a trecut în revistă garda de onoare, iar după intonarea imnului României de către soprana Carla Muşat, acompaniată de orchestra reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Iohannis a depus o coroană de flori.

 

O premieră anul acesta a fost participarea avioanelor multirol F-16 Fighting Falcion. La paradă a defilat şi un detaşament alcătuit din militari răniţi în teatrele de război din Balcanii de vest, Irak şi Afganistan. Au fost prezenţi militari din Germania, Polonia, Republica Moldova, Italia, Slovacia, Spania, Marea Britanie şi SUA. Printre personalităţile prezente la parada militară au putut fi remarcaţi fostul tenisman Ilie Năstase, care a venit îmbrăcat în uniforma militară, jucătoarea Simona Halep, în timp ce în mulţime îşi făcuse la un moment dat apariţia fotbalistul Ciprian Marica. Bucureştenii au participat entuziasmaţi la parada de la Arcul de Triumf, iar acest lucru se putea vedea încă din trenurile de metrou care se îndreptau spre centrul oraşului. Garniturile au fost pur şi simplu ticsite de oameni, iar aglomeraţia a fost atât de mare, încât dura şi 10 minute pentru a ieşi din staţia de metrou. Ca la orice eveniment de acest gen, şi de Ziua Naţională au apărut “întreprinzători” de ocazie. Astfel, cei care au plecat de acasă fără vreun fular sau alte însemne naţionale la ei, puteau cumpăra din apropierea Arcului de Triumf steguleţe tricolore cu cinci lei. Iar afacerea a mers de minune, ţinând cont de grosimea teancurilor de bani scoase din buzunar de “afacerişti”. O noutate în acest an au fost filtrele de securitate instalate la intrarea în zona de desfăşurare a paradei. Practic, fiecare om din miile care au venit să asiste la paradă a fost controlat în genţi şi/sau corporal de către agenţi de securitate, în jurul cărora se aflau luptători înarmaţi ai Jandarmeriei. Forţe de ordine în uniformă sau civil puteau fi văzute peste tot în mulţime, măsurile de securitate luate de Ziua Naţională fiind fără precedent. De altfel, multe persoane s-au arătat nemulţumite de faptul că trebuiau să aştepte la filtrele de securitate. “Auzi, tre’ să ne filtreze!”, îşi vorbeau două doamne între ele, în timp ce câţiva vârstnici încercau să negocieze cu jandarmii trecerea peste rând, fără verificări, dar nu au găsit înţelegere la forţele de ordine. Motiv pentru ei de a trage concluzii bizare: “Lasă, că ştim noi c-aţi primit ordin să nu lăsaţi să vină lumea la paradă!”. Chiar dacă nu au existat incidente, filtrele tot au “prins” ceva: asupra unui bărbat a fost găsit un pistol. După momentele de nelinişte, s-a dovedit că bărbatul era paznic la o locaţie din apropiere, se întorcea de la slujbă, iar arma de serviciu era un pistol care nu necesita autorizaţie. Cei mai încântaţi de arme, atât cât puteau vedea defilând tancurile urcaţi pe umerii părinţilor, au fost copiii. Doi dintre ei s-au bucurat chiar de o prezentare personală din partea unui jandarm amabil, care le explica, zâmbind, ce e fiecare armă din arsenalul pe care îl avea asupra sa. În rest, mai toată lumea prezentă s-a transformat în fotograf de ocazie, fiecare încercând să pozeze elicopterele şi avioanele care au trecut pe deasupra sau, dacă au avut noroc să prindă loc în faţă, vehiculele blindate şi militarii care defilau pe sub Arcul de Triumf.     

Click pe imagine pentru a vedea GALERIA FOTO

Sute de mii de români au sărbătorit în ţară

Românii şi-au sărbătorit Ziua Naţională în număr mare în toată ţara. Peste 10.000 de oameni au asistat la parada militară de la Alba Iulia, în timp ce 1.500 de români s-au strâns în centrul oraşului Miercurea Ciuc. La Târgu Mureş, un paraşutist din forţele speciale a coborât în Piaţa Victoriei un tricolor uriaş.

La Alba Iulia, au defilat peste 700 de militari de la MApN, MAI şi SRI, transportoare blindate, tunuri antiaeriene şi aruncătoare de proiectile. Numărul militarilor prezenţi a fost mai mic decât anul trecut, când au participat la paradă peste 1.200 de militari. A fost doar a şasea paradă militară organizată după 1989 la Alba Iulia de Ziua Naţională, în paralel cu cea din Bucureşti. Între cei 1.500 de români care au sărbătorit în stradă Ziua Naţională la Miercurea Ciuc s-au aflat şi persoane din Buzău, care vin în fiecare an să fie alături de compatrioţii lor. Un moment inedit s-a petrecut la Târgu Mureş, unde un paraşutist a aterizat, cu mare precizie, în ciuda condiţiilor meteorologice dificile, chiar în mijlocul mulţimii adunate la sărbătoarea Zilei Naţionale, desfăşurând un drapel tricolor de dimensiuni uriaşe. Mii de români, cu insigne şi steguleţe tricolore, s-au strâns şi în centrul Timişoarei, pentru a asista la parada militară care a avut loc în urbea bănăţeană. Piaţa Unirii din Iaşi a reunit, şi în acest an, mii de români, evenimente similare fiind organizate în majoritatea capitalelor de judeţ. Fie că vorbim de Bacău, Giurgiu, Piatra-Neamţ, Botoşani, Caraş-Severin, Braşov, Craiova sau Constanţa, românii s-au adunat în număr impresionant. Din patriotism sau poftă de fasole cu ciolan, oferită cu generozitate de autorităţile locale, oamenii au sărbătorit Ziua Naţională în stradă, unde au ascultat muzică populară, au dansat şi au asistat la parade militare. 1 Decembrie a fost aniversat şi la Deveselu, printr-o ceremonie de omagiere a eroilor, spectacol folcloric şi nelipsita fasole cu ciolan. La eveniment au participat militari români şi americani, de la baza militară care adăposteşte controversatul scut antirachetă. Ziua Naţională a fost celebrată într-un mod aparte şi în localitatea prahoveană Măgurele, unde a fost desfăşurat de-a lungul DN 1A un tricolor lung de peste 400 de metri, realizat de un meşter popular. La Braşov, sute de persoane au întâmpinat în gara oraşului trenul regal, compus din patru vagoane trase de o locomotivă electrică vopsită în culorile drapelului naţional, care a sosit de la Sinaia. După intonarea imnului de stat şi intonarea imnului regal, principesa moştenitoare Margareta, principele Radu şi principesa Maria au coborât din tren pe covorul roşu. 


Dragnea şi Tăriceanu au ciocnit o ţuică tradiţională

ALDE a organizat o masă câmpenească la sediul său, din apropierea Arcului de Triumf, la care s-au înfruptat peste 100 de membri de partid şi simpatizanţi. Pe mesele întinse în curtea partidului au fost puse sarmale, slănină, cârnaţi, cozonac, magiun şi ţuică. Primarul general Gabriela Firea, liderii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au venit la petrecere în aceeaşi formulă în care au asistat şi la paradă şi au ciocnit cu cei prezenţi în curte un pahar de ţuică. „Parada militară a fost frumoasă, m-am bucurat împreună cu aceşti copii. A fost foarte bine. Eu zic să glumim astăzi. A fost prea multă tensiune ieri, din păcate, din partea celorlalţi. De 1 Decembrie, românii trebuie să se bucure, să fim uniţi. Acum, dacă îmi permiteţi o glumă, eu nu ştiu cine a fost exilat şi care nu”, a spus Dragnea, în timp ce Tăriceanu s-a arătat încântat de faptul că a fost alături de partenerii PSD.

Au lipsit bâtele la numărătoare

„Nu vă imaginaţi că e prima dată când văd parada din acest loc (din spaţiul public - n.red.), a fost o paradă militară de excepţie”, a declarat liderul ALDE. Întrebat de jurnalişti unde sunt bâtele despre care se vorbea că le-ar aduce membrii PSD şi ALDE la parada de la Arcul de Triumf, Dragnea a zâmbit, iar primarul Gabriela Firea a comentat: „Unde sunt autocarele? La Romexpo e gol, spunea cineva că sunt autocare la Romexpo aduse cu oameni cu bâte din ţară, parcarea e goală”. Firea a spus că 1 Decembrie este ziua copiilor, cărora trebuie să le rămână o Românie mai bună.

×