x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zoe Petre a decedat

Zoe Petre a decedat

01 Sep 2017   •   10:45
Zoe Petre a decedat
Sursa foto: Lucian Alecu/Intact Images

"În această dimineață a plecat dintre noi doamna Zoe Petre, Profesorul nostru admirat și iubit. Despre ceea ce a însemnat pentru noi, despre darurile spirituale pe care le-am primit de la ea ca studenți și colegi vom depune mărturie, cu recunoștință și emoție, întotdeauna. Sit Tibi Terra Levis", a transmis Departamentul de Istorie antică, Arheologie, Istoria Artei, relateaz[ DCnews.

Zoe Petre (n. 23 august 1940, București – d. 1 septembrie 2017, Bucureşti), istoric, a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București în anii 1990-1996 şi consilier prezidențial pentru politică internă și externă al preşedintelui Emil Constantinescu, în anii 1996-2000. Era fiica a lui Emil Condurachi (1912-1987), cumnatul matematicianului Grigore C. Moisil (1906-1973).

Urmând, ca şi tatăl său, studiul antichităţii, în anul 1978, a obținut titlul științific de Doctor în istorie, cu teza „Formarea ideologiei democratice în Grecia antică", conducător științificfiind prof. dr. acad. Dionisie M. Pippidi. Din 1961 a predat istorie antică la Facultatea de Istorie, devenit șef al Catedrei de Istorie Antică și Arheologie, lector în 1978 şi profesor universitar în 1990.

×