x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Independentă la PE de mila lu' tata

Independentă la PE de mila lu' tata

de Monica Iordache Apostol    |    19 Mar 2009   •   00:00
Independentă la PE de mila lu' tata
Sursa foto: /Mediafax

Fiica preşedintelui a renunţat să mai candideze pe listele PD-L la Parlamentul European (PE). A demisionat din partid şi a început să strângă semnături pentru a candida ca independent, invocând "larga campanie de presă din care au de pierdut tata şi PD-L".

Elena Băsescu a convocat ieri ziariştii la sediul PD-L pentru a-i anunţa printr-o declaraţie de presă că de­mi­sionează din partid. Ea s-a plâns că, după ce şi-a depus candidatura pentru un loc pe lista pentru Parlamentul European, "s-a declanşat o largă campanie de presă din care au de pierdut tata şi PD-L".

"Dar nu tata mi-a impus candidatura şi nici PD-L nu a acţionat servil, acceptându-mă pe listă", a arătat fiica preşedintelui, anun­­ţând că în consecinţă va candida ca independent. "Eu nu doresc să mă ascund după listele unui partid, nu doresc ca ta­tăl meu să fie acuzat de nepotism şi PD-L să fie pus în situaţia dificilă de a alege între mine şi intelectuali", a făcut Elena Bă­sescu aluzie la conflictul cu Alina Mun­giu, ofertată de organizaţia PD-L Iaşi.

În calitate de candidat independent, fiica preşedintelui trebuie să strângă 100.000 de semnături de susţinere, lucru "aproape imposibil de realizat", spune ea, pentru că "resurse financiare importante" nu are, ci doar "energie, ambiţie şi determinare". Şi prieteni în organizaţia de tineret a PD-L, pe care îi va ruga s-o ajute. "Sunt conştientă că nu am şanse reale de a ocupa un loc în Parlamentul European (...), dar o să încerc", a mai declarat Elena Băsescu.

SIGLA: NUMĂRUL RANGE ROVER-ULUI
Semnul său electoral va fi "EBa", numărul de la maşina pe care o conduce, după cum ea însăşi a precizat. Fiica preşedintelui este văzută prin oraş conducând un Range Rover Sport, de apro­ximativ 100.000 de euro. Când a venit vorba despre resurse financiare, Elena Băsescu a ţinut să precizeze că nu are nici pe departe salariul de 8.000 de euro despre care a vorbit presa, ci doar unul de 1.000. "Am început acum cinci ani cu un salariu de 300 de euro şi am ajuns, în prezent, la 1.000 şi puţin de euro.

Deci, nici măcar nu se pune problema de 8.000 de euro", a precizat fiica preşedintelui, promiţând şi declaraţia de avere dacă va apuca să-şi depună candidatura. Strângerea de semnături de susţinere a început chiar cu ziariştii care au asistat la declaraţie, dar, dintre toţi, doar un came­raman a acceptat să semneze. Lista era deschisă de sora Elenei, Ioana Băsescu.

ALINA MUNGIU, ÎNCĂ AŞTEPTATĂ
Doi lideri PD-L contactaţi de Me­dia­fax - vicepreşedintele Cezar Preda şi liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader - s-au declarat surprinşi de anunţul Elenei Băsescu. Ceilalţi n-au vrut să comenteze. Decizia aceasta a fost însă anticipată chiar de "tata". Preşedintele Traian Băsescu a declarat cu o seară înain­te, într-un interviu televizat, că pro­blema candidaturii fiicei sale este "tran­şată". "Eu îmi cunosc foarte bine copilul. Sunt convins că fiica mea ştie ce are de făcut, pentru că este mult mai deşteaptă decât o credeţi", a precizat preşedintele, arătând că Elena a studiat în America şi cunoaşte o limbă străină.

Teoretic, o dată ce fiica preşedintelui a ieşit de pe lista PD-L, organizaţia de Iaşi îşi poate reînnoi invitaţia către Alina Mungiu Pippidi, de a candida pe lista partidului pentru PE. Preşedintele organizaţiei, Dan Cârlan, nu a dorit să comenteze retragerea fiicei preşedintelui, iar în privinţa Alinei Mungiu, organizaţia aşteaptă răspunsul până la sfârşitul săptămânii. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor la PD-L este 23 martie.

Răzvan Chiriţă
Mediafax
Elena Băsescu susţine că prin anunţul candidaturii sale s-a pornit o campanie de presă din care "au de pierdut tata şi PD-L"

×
Subiecte în articol: basescu politic pd-l