x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 32 de parlamentari, incompatibili sau acuzaţi de fals în declaraţii. Petre Roman şi Sorin Ilieşiu, pe lista ANI

32 de parlamentari, incompatibili sau acuzaţi de fals în declaraţii. Petre Roman şi Sorin Ilieşiu, pe lista ANI

12 Mar 2014   •   16:17
32 de parlamentari, incompatibili sau acuzaţi de fals în declaraţii. Petre Roman şi Sorin Ilieşiu, pe lista ANI

ANI a constatat în cazul a 32 parlamentari (22 deputaţi şi 10 senatori) încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, precum şi posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.

Lista nominală a celor 32 parlamentari

"Agenția Națională de Integritate a constatat în cazul a 32 parlamentari (22 deputați și 10 senatori) încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, după cum urmează:

- încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către 22 deputați și 10 senatori ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, contrar prevederilor art. 82, alin (1), lit. a), c) și e) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora calitatea de deputat și senator este incompatibilă cu funcțiile de „administrator”, „membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale”, „calitatea de comerciant persoană fizică”, sau cu „funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. a)”; persoanele menționate au încălcat și prevederile art. 15, alin. (1), lit. a), ale art. 16, alin. (2), lit. a) și e), precum și ale art. 17, alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor;

- posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 Cod Penal, în cazul a trei deputați și un senator, ca urmare a faptului că nu au menționat în declarațiile de interese calitățile și funcțiile deținute, motiv pentru care Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se arată în comunicatul ANI.

 

×