x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică A fost numit un nou preşedinte al Casei Naţionale de Pensii

A fost numit un nou preşedinte al Casei Naţionale de Pensii

09 Dec 2019   •   21:11
A fost numit un nou preşedinte al Casei Naţionale de Pensii

Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, în locul acestuia fiind numit Laurenţiu Ţenţ.

Potrivit unei decizii a premierului publicate luni în Monitorul Oficial, Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, cu rang de secretar de stat, dar şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Căprariu a fost numit de fostul premier Dăncilă, în luna aprilie, la conducerea Casei Naţionale de Pensii.

Noul preşedinte al CNPP este Laurenţiu Ţenţ, pentru un mandat de cinci ani, potrivit unei alte decizii a premierului Orban, publicate în Monitorul Oficial. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Laurenţiu Ţenţ