x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică A murit tatăl lui Mircea Geoană

A murit tatăl lui Mircea Geoană

02 Iun 2009   •   00:00

Tatăl preşedintelui PSD Mircea Geoană a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 81 de ani, într-un spital din Bucureşti. Generalul Ioan Geoană suferea de cancer, el a fost spitalizat în ultimele două luni, fiind supus unui tratament împotriva acestei boli.



Ioan Geoană s-a născut la Craiova, la 6 iunie 1928, în familia muncitorului CFR, Ilie Constantin Geoană. A absolvit şcoala primară şi Liceul 'Fraţii Buzeşti', la Craiova.

Potrivit antena3.ro, Ioan Geoană a fost şeful Comandamentului Apărării Civile din România la sfârşitul anului 1989, el activând în structurile MApN în perioada 1965-1992.

Prin intermediul unui comunicat remis Agerpres, Mircea Geoană a anunţat anularea programului său oficial şi a acţiunilor sale de campanie electorală. Totodată, familia Geoană mulţumeşte tuturor celor care au adresat condoleanţe în acest moment dificil. Corpul neînsufleţit al generalului (r) Ioan Geoană va fi depus mâine, 3 iunie, la Capela Ghencea Militar. Înmormântarea va avea loc joi, 4 iunie, la ora 12.00, la Cimitirul Ghencea Militar. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic geoană